Web Analytics
scris joi, 31.08.2023

O istorie a vieţii culturale argeşene prin corespondenţă (IV)

„Domnule Fălcescu,

O istorie a vieţii culturale argeşene prin corespondenţă (IV)

La rugămintea Dumitale, care pui atâta suflet, ca președinte al Soc. Culturale Vladimir Streinu, încerc să-ți adun niște amintiri, prea puține, din relațiile acestor doi oameni însemnați. S-au cunoscut la cenaclul lui Eugen Lovinescu, de la începuturile acestuia, și prietenia între ei a durat, cu mici pauze, toată viața. Pe atunci erau f. tineri. Soțul meu abia avea 20 ani, Ion Barbu cu câțiva ani mai mare. Legătura între ei a fost pur intelectuală. Nu am avut relațiuni de familie. Nu erau prieteni, dar se iubeau. Erau prea deosebiți ca fire. Ion Barbu – un «Jupiter tonans», iar Vladimir Streinu un «Apolinic». Totuși, legătura dintre ei a durat toată viața. Nu puteau sta multă vreme fără să se vadă. Simțeau o nevoie imperioasă să-și vorbească, de aceea își rezervau ca pe o «plăcere imperioasă» momentul întâlnirii.

Revederea era zgomotoasă, plină de efuziuni, dura ore întregi, zile, săptămâni, luni. Deodată, nu se mai întâlneau. Despărțirea părea o frântură care dura zile, săptămâni, luni. Apoi, ca doi îndrăgostiți, începeau să se caute pe la vechile locuri de întâlnire, să-și telefoneze. De multe ori, fire neliniștită, I. Barbu da telefoane chiar din preajma casei, pândindu-l când ieșea din casă. Vara, când aveam geamurile deschise, îl striga pe fereastră. Nu intra în casă. Era un lup singuratic. Știam și nici noi nu-l pofteam. Vorbeau ce vorbeau la fereastră, râdeau, hohoteau fericiți de revedere și plecau (…)

Citește și O istorie a vieţii culturale argeşene prin corespondenţă (III)

Iubeau amândoi cu patimă «Poezia» și a fost între ei o legătură indisolubilă pe toată viața. Când îl răzbea dorul de Vladimir (Ion Barbu fiind un pătimaș), îi arunca un strigăt în pâlnia telefonului, chemându-l: «Vino urgent, Vladimire, simt nevoia să schimb cu tine câteva cuvinte nemuritoare». Se entuziasmau unul de altul, se admirau. Poezia «Diana», în manuscris”, a fost printre primii căruia i-a citit-o. Ori de câte ori întâlnea pe soțul meu, i-o declama. Se iubeau, se apreciau, iubeau aceiași ființă, «Poezia», ei înșiși erau «Poezia».
S-au întâlnit regulat, zeci de ani, la cafenea – fie «Capșa», fie «Nestor», așteptându-se: T. Vianu, Ion Barbu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu. Discutau, discutau, rareori toți patru erau de aceeași părere, tonul de multe ori ridicat, prea ridicat, se duelau cu cuvintele până la sângerare, de multe ori se termina totul printr-un râs homeric, sau prin plecarea ostentativă a unuia dintre beligeranți, ceea ce nu-I împiedica să vie a doua zi cu toții la aceeași oră, 11 dimineața, în același loc (…)
Acuma, trei dintre ei au plecat definitiv… prea repede…
Memoria lor este stimată și din ce în ce mai înălțată. În perspective vremii vor părea niște giganți.

Elena Iordache-Streinu”

(scrisoare a soției criticului literar Vladimir Streinu, născut la Teiu, prozatoarea Elena Iordache-Streinu, către Vasile Fălcescu, profesor la Teiu, omul care a făcut cel mai mult, vreme de decenii, pentru păstrarea vie a operei streiniste. În foto-document, din 1972, de Nicolae Eremia, la Casa memorială din Teiu, de la dreapta la stânga: Vasile Fălcescu, Dim. Păcurariu, Șerban Cioculescu și Edgar Papu – nota J.D.)


Citește și O istorie a vieţii culturale argeşene prin corespondenţă (II)

„Fundățeanca, 9 septembrie 1936
Comuna Glâmbocata
Județul Dâmbovița
Oficiul Găești

Mult iubite Maestre,

Aflând prin Dl. Orchis de propunerea ce vreți să-mi faceți de a cânta la unul din simfonice, mă grăbesc a Vă mulțumi din toată inima pentru acest nou prilej de a mă produce sub bagheta Dvs. Programul ce mi-am ales este compus din Concertul în re minor de Mozart și Capriccio de Strawinsky. Îmi închipui că va face bine această combinație și va fi, în acelaș timp, ceva mai deosebit.
După cum am comunicat și D-lui Orchis, eu nu am nici unul din materialele de orchestră, dar sper că D-sa va putea obține de la Ediția Rusă partitura și materialul Capriccio-ului.
Eu sânt în țară din Iulie și voi sta până la 1 Ianuarie.
Actualmente lucrez mult la compoziție și sper ca în direcția aceasta să termin câteva lucrări în curând.
Rugându-Vă să transmiteți respectuoasele mele sărutări de mâini Doamnei Georgescu, primiți Vă rog din partea familiei mele sincere și afectuoase salutări, iar de la mine, cele mai profonde sentimente de admirație și de afecțiune.

Al Dvs., Dinu Lipatti”

(scrisoare, bătută la mașina de scris, doar semnătura e olografă, a pianistului și compozitorului Dinu Lipatti către dirijorul George Georgescu; Romulus Orchis era impresar al Filarmonicii bucureștene – nota J.D.)

Citește și O istorie a vieţii culturale argeşene prin corespondenţă (I)

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Aventura politică a săptămânii

O vorbă din folclorul urban spune că, atunci când cineva scapă în mod miraculos dintr-o situație dificilă, înseamnă că “i-a trecut glonțul pe lângă...

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...