Web Analytics
scris vineri, 24.10.2025

O firmă suedeză a cumpărat un proiect imens de stocare a energiei din Argeș aflat la stadiul de proiect

O firmă suedeză a cumpărat un proiect de baterie de 202 MW/404 MWh, amplasat în județul Argeș, aflat la stadiul „ready-to-build”, și care va fi funcțională anul viitor. Repono AB, operator pan-european de stocare a energiei cu sediul în Suedia, a finalizat achiziția unui proiect independent de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 202 MW / 404 MWh, situat în județul Argeș, România.

O firmă suedeză a cumpărat un proiect imens de stocare a energiei din Argeș aflat la stadiul de proiect

Citește și: Rețea de fraudă cu TVA destructurată în România și alte 6 țări

Parteneriatul cu dezvoltatorii locali prevede proiecte suplimentare în întreaga țară, cu o capacitate totală combinată de până la 1,4 GW, consolidând angajamentul pe termen lung al Repono față de piața românească de stocare a energiei, mai arată comunicatul.

 “Proiectul, dezvoltat de un dezvoltator de energie regenerabilă din București, este la nivel “ready-to-build” și beneficiază de un contract de racordare la rețea cu Transelectrica la stația de 220 kV Pitești. Odată operațional, acesta va fi printre cele mai mari active de stocare la scară de rețea din Europa de Sud-Est, capabil să stocheze și să livreze suficientă energie pentru alimentarea a peste 120.000 de gospodării de patru persoane în perioadele de vârf de consum”, mai arată compania

Dosarul investiției este al unei companii fondate acum doi ani, din Argeș, Energy To The Last Drop SRL, controlată, potrivit Termene.ro, de trei oameni de afaceri români, Ștefănescu Daniel-Florin (51%), Burghelia Valerica (39%) și Păun Iris Iulia (10%).   Firma românească nu are bateriile, ci doar un dosar ce conține un acord semnat deja de racordare la rețea cu Transelectrica, la Stația Electrică de 220 kV Pitești, fiind una dintre cele 14 firme care au obținut acest statut privind instalațiile de stocare a energiei. Altfel spus, cei trei acționari vând un dosar, niște aprobări. Proiectul din Argeș va juca un rol esențial în îmbunătățirea stabilității rețelei, în echilibrarea producției din surse regenerabile și în promovarea obiectivelor de decarbonizare ale României și ale Uniunii Europene.

Citește și: Inspector antifraudă prins în timp ce primea 3.000 de lei mită

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită