S-a demarat elaborarea studiului de oportunitate pentru proiectul Trenului Metropolitan pe ruta Pitești-Mioveni. Viceprimarul Mihai Mihăilescu a explicat ce demersuri s-au făcut pentru realizarea acestui obiectiv benefic.
“Lucrăm cu o firmă din Danemarca (Ramboll, n. r.). Are filiale în principalele țări nordice și în România. Am avut deja întâlniri cu reprezentanții acestei companii. Pe data de 7 noiembrie vor veni specialiști în mobilitate urbană feroviară din Finlanda, care se ocupă efectiv de acest proiect, vor face o vizită la fața locului, vor merge la Pitești, la Mioveni, pe tot traseul acestui tren metropolitan. Vom avea întâlniri cu reprezentanții autorităților locale, cu reprezentanții platformei Dacia, cu cei de la CFR, pentru a ne culege toate datele și informațiile de care ei au nevoie. Cu această ocazie vreau să spun că am reînceput o colaborare și sperăm să avem o colaborare foarte bună cu Universitatea din Pitești. Dânșii au avut un proiect asemănător, dar i-am contactat acum și ne vor acorda sprijinul și expertiza lor în elaborarea acestui proiect”, a spus Mihai Mihăilescu în cadrul conferinței de presă de la Primărie. Viceprimarul se așteaptă la susținerea totală a autorităților locale, județene și guvernamentale.
Citește și Teatrul de Vară din Parcul Ștrand a trecut în administrarea Filarmonicii Pitești
Linia feroviară Mioveni, Uzina Dacia Renault-Pitești, Podul Viilor este un proiect dorit de Dacia, care a mai fost adus în atenția publicului și în 2020, de către USR. Atunci se estima că timpul de călătorie de la Podul Viilor la Mioveni este de 10 minute.
Distribuie!
Articole asemănătoare

A ars o casă în această noapte la Curtea de Argeș

Vreme frumoasă, la final de octombrie

A câștigat 90.000 de euro la Loto cu numere generate de ChatGPT

O tânără de 29 ani a murit în Piatra-Craiului, într-o excursie organizată pe Facebook

Românii sunt printre campionii UE la risipa alimentară

Explozia din Rahova: victimele decedate, identificate după ADN
Ultimele articole

Pachet start – Reels Social Media @Jurnal de Argeș

A ars o casă în această noapte la Curtea de Argeș

Vreme frumoasă, la final de octombrie

A câștigat 90.000 de euro la Loto cu numere generate de ChatGPT

O tânără de 29 ani a murit în Piatra-Craiului, într-o excursie organizată pe Facebook

0 Comentarii