Web Analytics
scris duminică, 05.05.2024

O femeie a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Tragedie în noaptea de Înviere! O femeie a fost lovită mortal de o mașină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce mergea la biserică să ia lumină. Echipajul medical trimis la locul accidentului a încercat să o resusciteze, însă fără rezultat, potrivit news.ro.

Citește și: Pacient cu accident cerebral, transferat cu elicopterul de la Cluj la Suceava pentru a fi tratat. De ce a fost refuzat de 5 clinici

O femeie de 84 de ani dintr-un sat din Vaslui a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce a fost spulberată de o mașină, chiar în momentul în care se îndrepta spre slujba de Înviere. Accidentul a avut loc în județul Vaslui, comuna Vulturești.

Aproape de miezul nopții, Ambulanța a primit un apel la 112, prin care se anunța că un pieton, care mergea pe marginea drumului, a fost spulberat de o mașină. La primul apel victima era în stop cardiorespirator, fiind dirijată cea mai apropiată ambulanță SAJ B2, precum și o ambulanță ISU cu medic de la Vaslui. Timp de câteva zeci de minute, cadrele medicale au făcut femeii manevre de resuscitare, însă totul a fost  în zadar.

Citește și: O persoană a murit într-un incendiu izbucnit de la o lumânare în prima zi de Paști

Cu toate eforturile medicilor, cu câteva minute înainte de ora 12 noaptea, la sărbătoarea Învierii Mântuitorului, bătrâna de 84 de ani a fost declarată decedată. Cazul a rămas în atenţia Poliţiei, care va stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită