Web Analytics
scris sâmbătă, 05.10.2024

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford lucrează la primul vaccin care să prevină cancerul ovarian

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford lucrează la primul vaccin care să prevină cancerul ovarian. Acesta va funcționa prin “antrenarea” organismului să recunoască și să atace celulele canceroase în stadii incipiente.

O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford lucrează la primul vaccin care să prevină cancerul ovarian

Citește și: Scandal la Teqball World Series de la Budapesta: „Urâm România!”

Vaccinul este dezvoltat de o echipă de experți ai Institutului MRC Weatherall de Medicină Moleculară din cadrul Universității Oxford, care speră că în timp produsul să ducă la eradicarea bolii. “OvarianVax” ar putea funcționa asemănător cu vaccinul împotriva HPV (un virus ce se poate transmite prin contact sexual și, în anumite cazuri, duce la probleme grave de sănătate), prin “antrenarea” sistemului imunitar să recunoască și să atace celulele canceroase în stadiile incipiente. 

Cercetătorii urmează să stabilească ce proteine de pe suprafața celulelor canceroase, în stadiu incipient, sunt identificate cel mai bine de sistemul imunitar și cât de eficientă este formula serului, în teste de laborator. Ulterior, vor avea loc testele clinice pe pacienți umani, mai exact pe femei cu mutații la nivelul genei BRCA, în cazul cărora riscul de apariție a cancerului ovarian până la vârsta de 80 de ani este cu până la 65% mai mare decât în cazul femeilor sănătoase.

Cancerul ovarian este a doua cea mai frecventă formă de cancer la femei, după cel mamar, care este mai răspândit pentru că este diagnosticat în faze avansate. Și cancerul ovarian este descoperit în stadii avansate, deoarece nu există teste de screening și prezintă simptome vagi, precum balonarea și lipsa apetitului.

Cancer Research UK, una dintre cele mai mari organizații caritabile din lume dedicate cercetării cancerului, finanțează studiul cu până la 600 de mii de lire sterline în următorii trei ani.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...