Web Analytics
scris joi, 17.07.2025

O caravană teatrală ajunge an de an în comuna Buzoești din Argeș

O caravană teatrală ajunge an de an în comuna Buzoești din Argeș

Duminică, 20 iulie, de la ora 21.00, un spectacol de comedie se va juca într-o gospodărie din satul Vulpești, comuna Buzoiești, la familia Bebe și Luminița Protopopescu, în cadrul proiectului „Artă în vatra satelor”, desfășurat de compania de teatru „Cultură-n Șură”. An de an, trupa de teatru a pus în scenă spectacole, la invitația primăriei și a localnicilor, în diferite locuri din comună. „A devenit deja o tradiție ca fiecare nou spectacol al companiei să fie prezent și în această comunitate”, transmit organizatorii în comunicatul de presă.

„Așa cum am anunțat, a venit vremea să primim din nou, teatrul în comuna noastră, să ne bucurăm de oportunitatea de a fi parte din proiectul ,,Artă în Vatra Satelor” și participanți la un minunat eveniment cultural. Ne-am obișnuit deja cu faptul că, deși are un format atipic prin locație, este același spectacol de teatru care se joacă pe marile scene ale țării, doar că efortul și concentrarea actorilor (aceiași și ei) sunt mult mai mari. Cu un minim de resurse materiale, ei trebuie să se facă auziți într-un spațiu deschis, ajutați doar de jocul de lumini și umbre al serii, să se impună în fața zgomotelor firești ale naturii și să capteze interesul unui public, adeseori sceptic, dar care la final să rămână „atins” ireversibil de magia teatrului. Anul acesta, spectacolul „Schimbăm perdelele”, în regia aceluiași Victor Olăhuț. Căldura cu care cei de la CULTURĂ’N ȘURĂ au fost primiți în comunitate i-a determinat să revină, deși sunt așteptați în multe sate ale țării! Să-i primim și acum cu aceeași bucurie! Le mulțumim și îi așteptăm!”, anunță pagina de facebook a Bibliotecii comunei Buzoiești.

Citește și S-a reabilitat Casa Căsătoriilor din Pitești

Spectacolul „Schimbăm perdelele” de Spiró György, în regia lui Victor Olăhuț, a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” din Baia Mare, iar cei doi actori interpreți au fost recompensați pentru prestația lor. Actrița Florentina Năstase, angajată a teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță. Iar Mihai Smarandache, actor la prestigiosul teatru Odeon din București, a fost desemnat Cel mai bun actor în rol principal.

Evenimentul face parte din proiectul „Artă în vatra satelor” ce se desfășoară pe perioada verii în 16 localități rurale din județele Sălaj, Maramureș, Bihor, Brașov, Vâlcea, Argeș și Brăila. Organizatorii anunță că fiecare reprezentație va fi precedată de un atelier de teatru pentru copii, susținut de doi actori profesioniști. Programul integral precum și locațiile vor putea fi accesate pe paginile www.culturansura.ro și www.facebook.com/culturansura.

Caravana va fi prezentă și vineri, 18 iulie, la Veneția de Jos, în județul Brașov – Casa nr. 300, dar și sâmbătă, 19 iulie, în Titești, județul Vâlcea – în curte la nea Miti.

Parteneri: Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Primăria comunei Buzoiești, Biblioteca locală.

„Artă în vatra satelor” este un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Cultură’n Șură este o asociație non-profit creată la inițiativa regizorului Victor Olăhuț și are ca principal obiectiv promovarea și dezvoltarea evenimentelor artistice în zonele cu acces limitat la cultură.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...