Web Analytics
scris miercuri, 22.11.2023

O amintire cu un prieten care nu mai este. „Nea Nicula, mergem la o spumă?”

Pe jurnalistul Ion Nicula (foto dreapta) l-am cunoscut la începutul anilor ’90, pe vremea înfloritoare a ziarelor tipărite, când „băteam” articolele la mașina de scris și apoi mergeam, seara, la tipografia din Găvana, să fac corectura, ca minte limpede, și să dau „bun de tipar”.

O amintire cu un prieten care nu mai este. „Nea Nicula, mergem la o spumă?”

La redacție, la „Argeșul”, în primii ani, am fost coleg cu el de birou, dar și cu Dan Giurea și Traian Ulmeanu, condeieri de primă mână, de la care eu, un „mânz”, abia învățam… alfabetul.

Ei bine, într-o atmosferă de multe ori foarte sobră, serioasă, în care se auzea doar țăcănitul clapelor de la cele patru mașini de scris, domnul Nicula, ne aducea de regulă zâmbetele, cu o remarcă, un banc, o istorioară, găsea el ceva să ne destindă.

Pe mine, ca să mă tachineze, fiindcă venisem la ziar din postura de inginer TCM-ist, mi-o trântea uneori pe aia cu asemănarea dintre un inginer și un câine: „Cum să n-o știi! Amândoi au priviri inteligente, dar niciunul nu știe să se exprime”.

Îi plăceau animalele, dar mai ales câinii, cu unul dintre ei, cu uriașul Tropic, venind de multe ori și la redacție. Dar cel mai mult i-a plăcut să se bucure de viață, să fie alături de colegi și de prieteni, să meargă cu ei la o bere și chiar, din când în când, să le cânte muzică populară autentică, cu o voce foarte bună.

Cu ani în urmă, când se mai ducea pe litoral împreună cu familia colegului nostru Alexandru Oprea, mai avea un obicei haios, pe care ni-l povestea când venea acasă. Pe plajă i se făcea sete și, fiindcă d-na Nicula, la care se aflau de regulă banii de cheltuială, nu era uneori dispusă la „concesii”, nea Ion apela la Mihăiță, nepotul drăgălaș al lui Sandu Oprea, cu care avea o… înțelegere. Iar puștiul zicea cu voce tare: „Nea Nicula, mergem la o spumă?” Și apoi, într-un haz general, cu mâinile împreunate a rugă, obținea banii de-o bere pentru prietenul său, din care gusta și el puțină spumă…
Dumnezeu să te odihnească, domnule Ion Nicula! Slujba de înmormântare a jurnalistului va avea loc, miercuri, la ora 12.00, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ștefănești.

Citește și Zeci de mii de oameni, pelerinaj la Mănăstirea Nicula, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Citește și Nea Costică Bădulici, veteranul secular: „Mi-e să nu se dea bomba atomică!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *