Web Analytics

O altă lege importantă a Alinei Gorghiu a fost votată în Parlament

de | 4.06.2021 09:12 | Actualitate, Politica si Administratie

Un proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL Alina Gorghiu, Iulia Scântei și Gabriel Andronache, care aduce modificări Codului penal, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional. Autorii unor infracțiuni grave precum sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală și tortura vor răspunde penal, indiferent de termenul care a trecut de la săvârșirea faptei, prevede actul normativ. 

Scopul a fost acela „de a asigura dreptul la îndeplinirea actului de justiție pentru victimele infracțiunilor menționate”, precizează Alina Gorghiu, originară din Argeș, într-un comunicat de presă.

 

 

CITEȘTE ȘI: Incendiu la Spitalul de Boli Cronice din Călinești. Peste 30 de pacienți au fost evacuați

 

 

 

„Pe lângă trecerea unor fapte penale grave în sfera infracțiunilor imprescriptibile, proiectul instituie pedepsirea cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, a celor care nu denunță faptele de agresiune sexuală, de trafic și exploatare săvârșite împotriva minorilor”, adaugă Gorghiu.

Legea va fi transmisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Un alt proiect al Alinei Gorghiu care a ajuns lege este cel care modifică Codul de procedură penală în sensul ca niciun condamnat penal să nu mai meargă la închisoare înainte ca judecătorii să prezinte motivarea deciziei.

 

 

foto: Inquam Photos

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

1 Comentariu

  1. ” Autorii unor infracțiuni grave precum sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală și tortura vor răspunde penal, indiferent de termenul care a trecut de la săvârșirea faptei, prevede actul normativ”. Bla-bla-bla … „ca sa” ne blablalaim ; ori, cum cacioratu’ zicea : // mirsica, fa-te ca lucri ! //