Web Analytics

articol scris joi, 04 septembrie 2025

Numărul pensionarilor din România a scăzut cu câteva mii în doar o lună

Un număr de 4.689.262 de pensionari era înregistrat în august 2025 în România, cu 4.199 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.770 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).  

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,988 miliarde lei. Din totalul pensionarilor, 547.146 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 716 lei.

Citește și: Adolescent de 13 ani, în comă după ce a căzut de pe o trotinetă electrică

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.893 de persoane, dintre care 2.148.816 femei, în timp ce pensia medie era de 3.097 de lei.

Pensie anticipată au primit, în august 2025, 3.488 de persoane (3.938 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 85.276 de persoane (2.760 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 404.271 de persoane (pensie medie de 1.113 lei), dintre care 45.867 de persoane pentru gradul I de invaliditate (970 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 442.235 persoane (1.497 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!

Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete