Web Analytics

Număr record de participanți la Cupa Pitești Retail Park

de | 26.08.2022 13:57 | Actualitate, Home, Sport

Pe 20 -21 august a avut loc competiția motorsport Cupa Pitești Retail Park, care s-a desfășurat în parcarea exterioară a centrului comercial, sub trei categorii diferite: Campionatul Național de Îndemânare Auto, Campionatul Național de Super Slalom și Campionatul Național de Vehicule Electrice, fiecare fiind formată din câte 7 etape desfășurate concomitent.

GT Auto Club Sportiv, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și Pitești Retail Park, gazdă și parteneri organizatorici, au reușit un nou record de participanți, veniți din București, Buzău, Brașov, Pitești și Iași. 

Citește și: Rezultate excelente pentru înotătorii de la CSM Piteşti la Campionatul Naţional “Ape deschise”

Deși condițiile meteo nu au fost tocmai favorabile, de la asfaltul încins până la ploaie intensă, piloții au făcut față cu succes condițiilor extreme, cu ieșiri în decor, derapaje controlate și viteze amețitoare.  Spectacolul auto din parcarea Pitești Retail Park a avut bineînțeles și susținători de pe marginea pistei, care au fost alături de piloții lor preferați în cele două zile ale evenimentului, inclusiv la premiere. 

Campionatul Național de Îndemânare Auto

În această etapă, locul 1 a fost câștigat de vâlceanul Cristian Mădălin Popescu (00:49:36), revenindu-i astfel poziția a patra în clasamentul OPEN anual. Locul 2 a fost obținut de gălățeanul Cristian Ioan Oancea, cu timpul de 00:49:61, menținându-se astfel pe poziție treia în clasamentul OPEN anual, iar pe locul 3 s-a clasat Noris Albert Coriu, cu timpul de 00:50:40, în acest moment fiind pe locul șase în clasamentul OPEN anual. O luptă intensă a fost între primii doi piloți, fiind o diferență de sub 3 zecimi de secundă între ei. 

Campionatul Național de Super Slalom

Citește și: Timpi foarte buni pentru Delia Safcencu la Campionatele Europene de Înot

În această etapă, primii trei clasați sunt cei care au dominat cursa, cu cele mai spectaculoase evoluții, fiind departajați de mai puțin de o secundă. Astfel, locul 1 a fost câștigat de experimentatul pilot bucureștean Mihai Mateescu (00:45:71), revenindu-i poziția a treia în clasamentul OPEN anual. Locul 2 a fost ocupat de Filip, fiul lui Mihai Mateescu, în vârstă de numai 16 ani, cu timpul de 00:46:31, menținându-se astfel pe prima poziție în clasamentul OPEN anual. Locul 3 i-a revenit pilotului Marius Voicu, cu timpul de 00:46:52, în acest moment clasat pe locul doi în clasamentul OPEN anual.

Campionatul Național de Vehicule Electrice

Clasamentul OPEN a fost dominat de buzoianul Adrian Balotă (00:47:64), cu Tesla Model 3 Performance, ocupând astfel și prima poziție în clasamentul anual. Pe locul doi s-a clasat brașoveanul Horia Platona (00:47:91), cu Mini Cooper SE. Locul 3 i-a revenit bucureșteanului Constantin Ciobanu (00:48:46), pentru prima dată în CNVE, cu Mini Cooper SE.

La grupa E1, cele cu puterea sub 250 CP, locul 1 a fost ocupat de brașoveanul Horia Platona (00:47:91) cu Mini Cooper SE, locul 2 l-a obținut bucureșteanul Constantin Ciobanu (00:49:35) cu Mini Cooper SE, iar locul 3 i-a revenit lui Ciprian Cherciu (00:50:63) cu Kia e.

La grupa E2, cele cu puterea peste 250 CP, locul 1 a fost obținut de buzoianul Adrian Balotă (00:47:64) cu Tesla Model 3 Performance, locul 2 l-a ocupat Paul Baque, pilot de origine franceză, stabilit in Pitești (00:48:91), iar locul 3 i-a revenit piteșteanului Vlad Turcescu (00:50:04) cu Smart Roadster electric.

Grupa Sport a fost dominată de Adrian Balotă (00:47:73), locul doi l-a obținut Horia Platona (00:48:14) și locul 3 l-a ocupat Constantin Ciobanu (00:48:46).

La echipe a ieșit învingătoare AMI RACING cu 80 puncte, urmată de EV SHOP cu 49 puncte. Locul 3 a fost obținut de SUV CARS cu 41 puncte.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *