Tenismenul sârb Novak Djokovici a mai cucerit un trofeu ATP în circuitul mondial, la Tel-Aviv, în capitala Israelului, acolo unde în ultimul act a dispus de Marin Cilici.
Sârbul fost lider mondial a câștigat în două seturi, scor 6-3, 6-4, trecându-și în palmaresul său al treilea trofeu al sezonului, după cele obținute de la Roma și Wimbledon.
Citește și: CSM Oradea s-a calificat în turul II al Ligii Campionilor Europeni la polo
Este al 89-lea trofeu din carieră pentru Djokovici, care nu a pierdut nici măcar un set în această săptămână.
Au fost 21 de meciuri directe între el și Marin Cilici, iar acum scorul este unul zdrobitor, 19-2. Ultima finală jucată fusese câștigată de croat, la Queens, în anul 2018. De partea cealaltă, Cilici a pierdut pentru a 16-a oară într-o finală ATP. Săptămâna următoare, Djokovici și Cilici vor merge la turneul ATP 500 de la Astana, capitala Kazahstanului.
0 Comentarii