Web Analytics
scris vineri, 03.03.2023

Noutăți în legile educației. Condiții pentru creșterea siguranței elevilor în școli

Inspectorul școlar general adjunct, Cătălina Dumitrașcu și vicepreședintele PNL Argeș Alina Manea au vorbit, în conferința PNL de astăzi, despre noile prevederi din legile educației, o temă mediatizată în perioada recentă. Cătălina Dumitrașcu a precizat că legile educației au rezultat în urma unui amplu proces de dezbatere publică, în care au fost consultate peste 64 de instituții publice locale, ONG-uri și peste 12.400 de persoane au fost implicate în elaborarea proiectului de lege.

Noutăți în legile educației. Condiții pentru creșterea siguranței elevilor în școli

O noutate este cea legată de asigurarea siguranței elevilor în învățământul preuniversitar. „Cumva, după tragedia de la Colectiv, după cutremurul din Turcia, introducem în legea educației niște prevederi foarte bine primite. Sub coordonarea prefectului, fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat va aproba, în regulamentul de ordine interioară, condițiile de acces în școală (pentru profesori, elevi, vizitatori) și, de asemenea, va solicita un buget pentru realizarea împrejmuirilor”, a declarat Cătălina Dumitrașcu.

Bugetul va fi alocat de către Consiliul Local sau de către Consiliul Județean, în funcție de finanțarea acordată unității respective.

Citește și Profesor universitar, reținut de DNA pentru luare de mită

Împrejmuirile, securizarea clădirilor, iluminatul și alte condiții pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ vor fi asigurate sub coordonarea prefectului.

În Planul Național pentru Siguranță în învățământul preuniversitar se regăsesc și aspecte legate de prioritizarea investițiilor în reziliența infrastructurii, standardele de siguranță pentru învățământul preuniversitar, avize de funcționare, situații de risc, autorizații sanitare de funcționare sau norme de apărare împotriva incendiilor etc.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită