Web Analytics

Noul FC Argeş şi-a prezentat echipa într-un eveniment de gală

de | 10.08.2017 12:22 | Sport

13 03Săptămâna trecută, înainte cu o zi de începerea campionatului, oficialii FC Argeş au prezentat lotul de jucători pe care se vor baza în acest tur de campionat. Festivitatea s-a desfășurat pe arena „Nicolae Dobrin” în prezenţa a sute de invitaţi care au luat loc la tribuna oficială. Evenimentul a fost unul de gală, un eveniment demn de o mare echipă.

Acesta a coincis cu împlinirea a 64 de ani de la înfiinţarea clubului, a 45 de ani de la câştigarea primului titlu naţional, a 70 de ani de la naşterea marelui Nicolae Dobrin, precum şi revenirea, după patru ani, a FC Argeş în fotbalul românesc. La ceremonie au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, foste glorii ale echipei FC Argeş, oameni de cultură, jurnalişti, precum şi numeroși iubitori ai clubului alb-violet. Cornel Ionică, primarul municipiului Pitești a acordat plachete omagiale celor care au avut o contribuţie importantă în istoria echipei din Trivale, dar şi conducătorilor care, de-a lungul timpului, au reuşit să facă din FC Argeş o echipă importantă în fotbalul românesc. Printre cei care au primit plachete s-au numărat Radu I, Radu II, Radu III, Ilie Bărbulescu, Constantin Stancu, Viorel Moiceanu, Mihai Zanfir, Andrei Speriatu, Augustin Eduard, Jean Barbu, Nicolae Dică, Vasile Popa, Doru Toma, Jean Vlădoiu, Ionuţ Badea, Constantin Schumacher sau Tănase Dima, secundul lui Florin Halagian la câştigarea primului titlu. Prezentarea echipei care a promovat în Liga 2 a fost făcută de Dragoş Şerban, directorul executiv al FC Argeş. Iordan Eftimie, antrenorul principal al FC Argeş se va baza în această ediţie de campionat pe 25 de jucători.

Cornel Ionică: „Aceste întâlniri se vor face în fiecare an înainte de începerea campionatului”

Cornel Ionică, primarul Piteștiului, a declarat: „Este un moment pe care îl dedicăm echipei FC Argeș, cea care a fost, cea care este, dar și cea care va fi. Este un moment aniversar pentru că aniversăm 45 de ani de la câștigarea, de la cucerirea primului titlu de campioană a României de către echipa FC Argeș. Totodată, am invitat și mulțumim că sunt prezenți în foarte mare măsură, glorii ale fotbalului argeșean, oficialități, precum și spectatori fideli, iubitori ai sportului, ai fotbalului. Sărbătorim și faptul că la 6 august a luat ființă acest îndrăgit club de fotbal care a făcut cinste nu numai Piteștiului, Argeșului, dar și țării noastre. Vom prezenta lotul echipei şi sper ca băieţii să înceapă sezonul cu dreptul. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri să fie alături de noi. Vom premia fostele glorii care au făcut cinste fotbalului argeşean şi care au pus mult suflet la acest club. 80% dintre fostele glorii sunt prezente la acest eveniment. Din anumite motive unii nu au putut ajunge, dar şi celor care nu au venit le vom trimite placheta aniversară. Aceste întâlniri se vor face în fiecare an înainte de începerea campionatului. Ne dorim un parcurs foarte bun în această ediţie de campionat. Aşteptările sunt mari şi sperăm să nu dezamăgim. Ne dorim ca oamenii să vină în număr cât mai mare la stadion şi să susţină echipa. În maxim doi ani, FC Argeş va ajunge unde îi este locul, în Liga I”.

Cătălin Ene, fostul, prezentul şi viitorul sponsor al FC Argeş

Printre cei care au primit plachetă aniversară cu ocazia acestui eveniment s-a numărat și omul de afaceri Cătălin Ene, cel care a fost prezentat de primarul Cornel Ionică drept: „Cătălin Ene, fostul, prezentul și viitorul sponsor al FC Argeș”. Este știut faptul că în afară de autoritățile locale, cele care pot sponsoriza sportul cu până la 5% din buget conform noii legi a sportului, FC Argeș nu avea până săptămâna trecută niciun sponsor din mediul privat. Iată totuși că acest lucru se pare că nu mai este valabil după ce Cătălin Ene, managerul de la Macro a fost prezentat într-un cadru oficial de Cornel Ionică, președintele de onoare al FC Argeș.

Se vrea înfiinţarea unui muzeu al FC Argeş

13 04În cadrul aceleiași gale, plachetă aniversară a primit și Gica Dobrin, soția marelui fotbalist piteștean. De asemenea, dna Gica a primit și un tricou aniversar, tricou care însă a fost „păstrat” de autoritățile locale pentru un viitor muzeu al echipei FC Argeș. Demn de reținut că toate trofeele obținute de FC Argeș de-a lungul timpului au fost donate de administratorul judiciar Muzeului Județean Argeș. Din câte se pare prin dorința de înființare a acestui muzeu al FC Argeș se dorește refacerea a tot ce înseamnă FC Argeș.

Paul Schiaucu a atras atenţia că trebuie să se recupereze şi cantonamentul şi sediul clubului

Cel mai interesant și important moment al festivității a fost prezentat de omul de afaceri și fost președinte al FC Argeș, Paul Schiaucu. Acesta a subliniat și a atras atenția că trebuie să se recupereze și cantonamentul și sediul clubului. „Aceste bunuri nu aparțin în momentul de față clubului, ceea ce este un lucru regretabil. Cantonamentul a fost făcut de noi la insistențele și coordonarea regretatului Constantin Stroe. Este păcat ca lucrurile să rămână așa!”, a spus Schiaucu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii