Web Analytics

Noul arhitect-şef a avizat PUZ-ul noului mall din Piteşti

de | 23.04.2020 13:26 | Politica si Administratie

Printre primele PUZ-uri aprobate de Ruxandra Cruțescu, noul arhitect-șef al Piteștiului, se numără documentația necesară construcției mall-ului din Tudor Vladimirescu, care a fost aprobată în ultima ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Pe 26 martie, Consiliul Local a discutat amplasarea pasarelei rutiere de lângă viitorul mall din cartierul Tudor Vladimirescu, iar în ultima ședință din aprilie a fost aprobat PUZ-ul „Centru comercial, sistematizare verticală incintă, construire sens giratoriu și pasaj rutier peste calea ferată” pentru a putea fi eliberată autorizaţia de construcţie.

Primarul Ionică: ”Orice investitor care creează locuri de muncă este binevenit la Pitești

Legat de viitorul mall din Pitești, primarul Ionică spunea, săptămânile trecute, că „orice investitor care creează două, trei, cinci locuri de muncă este binevenit la Piteşti. Nu toată lumea a înţeles însă acest lucru. A fost un concurs ca să le dăm în cap acestor investitori. Este păcat că se întâmplă aşa ceva. Este vorba despre un megaproiect, peste 80 de milioane de euro, cu urmări benefice pentru comunitate. Este un proiect care va schimba faţa zonei, va transforma cartierul Tudor Vladimirescu într-un al doilea centru al Piteștiului. Se pun piedici de tot felul acestui proiect, investitorul este ţinut pe loc sub fel de fel de pretexte, au existat şi câteva procese acolo, procese fundamentate pe motive absurde, pe care însă investitorul le-a câştigat”.
În ultimele luni, proiectul a avansat mult, fiind organizate două dezbateri publice în urma cărora s-a obţinut acordul de mediu necesar pentru începerea lucrărilor.
Argeș Mall este un proiect de 80 de milioane de euro, dezvoltat de către Prime Kapital. Investiţia se va desfăşura pe o suprafaţă de 13 hectare, în cartierul Tudor Vladimirescu din Piteşti, în locul sit-ului industrial actual. Centrul comercial va genera aproximativ 1.400 locuri noi de muncă.
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Să vedem după pandemia asta câte magazine fizice vor mai rezista in aceste mall uri. Comerțul electronic este o realitate care închide magazinele fizice.