Web Analytics
scris joi, 11.01.2024

Noul an începe cu un mare bal simfonic la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești deschide seria concertelor anului 2024 printr-un concert simfonic extraordinar, „Grand Bal Symphonique”. Joi, 11 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, revin pe scenă orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța.
În program: H. Berlioz – Un bal din „Simfonia Fantastică”, L. Delibes – Pizzicato din baletul „Sylvia”, E. Waldteufel – Valsul „Patinatorii”, J. Offenbach – Uvertura la „Orfeu în infern”, Ch. Gounod – Balet din opera „Faust”, G. Bizet – Entracte la actul III din opera „Carmen”, L. Delibes – Preludiu și Mazurcă din baletul „Coppelia”, G. Faure – „Pavană în fa diez minor” și C. Saint-Saens – Bacanală din opera „Samson și Dalila”.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.
M.S.

Noul an începe cu un mare bal simfonic la Filarmonica Piteşti

Citește și Generalul Milea a fost omagiat la Lereşti

Citește și Se pun în vânzare abonamentele la Filarmonica Pitești

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *