Web Analytics

Noua Unitate de Primiri Urgenţe de la Pediatrie a fost dată în folosinţă

de | 23.03.2016 15:45 | Actualitate

Miercuri, 23 martie a.c, la Spitalul de Pediatrie Piteşti s-a inaugurat noua secţie de Primiri Urgenţe a unităţii sanitare. La eveniment au participat, pe lângă personalul medical, managerul spitalului – dr. Vasile Stan, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş – Florin Tecău, vicepreşedinţii CJ – Dorin Mărăşoiu şi Constantin Polexe, prefectul Cristian Soare, viceprimarul Piteştiului – Cornel Ionică şi directoarea DSP Argeş – Sorina Honţaru. Noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii are o suprafaţă de 500 mp, dispune de aparatură ultramodernă, de un centru de supraveghere video a întregii secţii, dar şi legătura directă cu serviciul 112. Accesul în spital se face atât cu liftul, cât şi direct, prin intermediul uşilor de acces, iar la intrarea în UPU se face triaj. Noua secţie dispune şi de o sală de resuscitare, săli de izolare sau aplicare a bandajelor ghipsate. Investiţia a costat aproximativ 2 milioane de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Argeş, aparatura fiind achiziţionată şi din fondurile proprii ale unităţii spitaliceşti, dar şi cu bani de la Banca Mondială, în această investiţie implicându-se şi secretarul de stat Raed Arafat. „E un pas înainte. Am făcut şi noi ce am putut, dacă am luat spitalul de la zero. Suntem spital acreditat şi vă daţi seama că şi acolo a fost o muncă titanică, nu te acreditează nimeni. Eu sper ca toate lucrurile să meargă bine”, a spus dr. Vasile Stan, managerul spitalului. „Această Unitate de Primiri Urgenţe este operativă şi este de referinţă pentru sănătatea argeşeană. Încercăm să facem lucrurile în aşa fel încât să fie cât mai bine pentru pacienţi. Cred că o astfel de Unitate de Primiri Urgenţe şi-ar dori orice spital din România”, a declarat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău.

I.H.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii