Aplicația integrată de cadastru și carte funciară e-Terra reintră în funcțiune începând de marți, 11 august 2026, după întreruperea provocată de atacul cibernetic asupra infrastructurii Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Repunerea în funcțiune a e-Terra înlătură unul dintre principalele blocaje apărute în activitatea notarială și pe piața imobiliară, după săptămâni în care accesul la serviciile electronice de cadastru și publicitate imobiliară a fost restricționat.
Citește și Alertă în Argeș: 19 primării nu sunt încă înscrise pe Ghișeul.ro. Termenul-limită este 25 august
Reluarea activității se face etapizat. Prima zi este rezervată înregistrării actelor și procedurilor rămase în așteptare, iar din 12 august sistemul va putea fi folosit din nou pentru obținerea extraselor de carte funciară pentru autentificare și informare, potrivit informațiilor publicate de Ziare.com care citează o informare a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.
Ziua de 11 august este dedicată exclusiv introducerii în sistem a actelor și procedurilor instrumentate în perioada de indisponibilitate, dar care nu au putut fi depuse electronic. Operațiunile vor fi efectuate de notarii publici și de personalul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară.




























0 Comentarii