Web Analytics

Noi trenuri spre litoral, începând cu 16 iunie

de | 8.06.2023 17:43 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Turiştii vor avea la dispoziţie, începând din 16 iunie, 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cu Delta Dunării până la data de 10/11 septembrie 2023, a informat CFR Călători.

Citește și: Accident cu motociclist în Argeș

„Din 16/17 iunie 2023, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului de transport estival „Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea la dispoziţie 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre şi cu Delta Dunării până la data de 10/11 septembrie 2023″, se arată într-un comunicat al companiei.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord, prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur. Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Citește și: Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit spânzurat

Potrivit CFR Călători, toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 13 ani. Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei şi la tren Regio este 37,00 lei. De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Din Pitesti nu aveti?! Tren pitesti mangalia?!?

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *