Web Analytics

articol scris luni, 31 august 2020

Noi norme legale, privind autoturisme mai ecologice și mai sigure, încep să se aplice în întreaga Europă

De măine, 1 septembrie, începe să se aplice Regulamentul UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor. Adoptat în mai 2018, noul regulament revizuiește și limitează semnificativ sistemul anterior de omologare de tip și de supraveghere a pieței. Acesta îmbunătățește calitatea și independența omologării de tip și a testării vehiculelor, sporește controlul autovehiculelor aflate deja pe piața UE și consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „Europenii se așteaptă, în mod legitim, să conducă mașinile cele mai ecologice și mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piață și aflate în circulație pe drumurile noastre. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie, de asemenea, de o punere în aplicare reală și de supraveghere la nivel european: acesta este motivul pentru care, de acum înainte, Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanșeze retrageri de pe piață la nivelul UE și să impună amenzi de până la 30 000 EUR per autovehicul atunci când se încalcă legea. Aceste reforme vin în completarea activității noastre privind o mobilitate mai curată și mai sigură, care, în contextul dificil al crizei actuale, necesită investiții și mai orientate către viitor în infrastructură și inovare. Eforturile noastre de a restabili încrederea consumatorilor, de a consolida piața unică și de a sprijini viabilitatea pe termen lung și competitivitatea globală a industriei europene a autovehiculelor merg mână în mână.”

Principalele elemente ale noilor norme ale UE includ:

  • Independența și calitatea testelor efectuate înainte de introducerea pe piață a unui autoturism: Serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obținere și păstrare a desemnării acestora de către statele membre. Autoritățile naționale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.
  • Controlul autoturismelor aflate deja pe piață: Noul cadru îmbunătățește, de asemenea, verificările efectuate asupra vehiculelor care circulă deja pe piață și sunt puse în vânzare de către concesionari. De acum înainte, statele membre sunt obligate să testeze în mod regulat un număr minim de automobile și pot în prezent să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor, fără a aștepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.
  • Supraveghere europeană: În plus, Comisia poate acum să efectueze verificări ale conformității vehiculelor în laboratoare sau pe șosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislația în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declarații false), Comisia poate dispune retragerea de pe piață la nivelul UE și le poate impune acestor producători sancțiuni de până la 30 000 EUR / autoturism. Până în prezent, numai autoritățile naționale care efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri.

De la adoptarea regulamentului în 2018, producătorii de automobile, agențiile de omologare de tip și alte părți interesate au lucrat în permanență în vederea punerii în aplicare a noilor norme și a adaptării la cerințele cele mai stricte.

Comisia a furnizat resurse suplimentare pentru ca Centrul Comun de Cercetare (JRC) să preia acest nou rol în supravegherea pieței, finanțând personalul suplimentar necesar, costurile operaționale și construirea a două noi laboratoare. JRC dispune de două noi laboratoare de ultimă generație pentru efectuarea de controale.

Noile norme privind omologarea de tip au fost propuse de Comisie în 2016 în urma scandalului „Dieselgate” și au fost adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în 2018.

Distribuie!

0 Comentarii

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Câtă energie livrează centrala în sistem

Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează din nou cu ambele reactoare conectate la Sistemul Energetic Național, după luni de întreruperi […] Citește!

Captură de milioane la Calafat: Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, descoperite într-un camion din Bulgaria

O cantitate impresionantă de parfumuri suspectate că ar fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii de frontieră în apropierea podului […] Citește!

Alte două accidente în Argeș, la Călinești

La scurt timp după accidentul cu trei victime de pe Drumul Expres 12 Pitești-Craiova, pompierii argeșeni au fost solicitați să […] Citește!

Aproape 13.000 de firme și-au suspendat activitatea în România în primele nouă luni ale anului. Ce arată datele oficiale

Aproape 13.000 de firme din România au decis să își suspende activitatea în primele nouă luni ale anului 2026, potrivit […] Citește!

Negocieri economice la nivel înalt între România și Qatar. Energie, turism, infrastructură și tehnologie, pe agenda discuțiilor

România încearcă să atragă noi investiții din Qatar și să deschidă oportunități de afaceri pentru companiile românești în mai multe […] Citește!

Pitești. Ce a mărturisit Cătălin Botezatu la festivalul „Culorile Toamnei“, ediție aniversară

Cătălin Botezatu a participat și anul acesta, pe 27 octombrie, la Pitești, la cea de-a 30-a ediție a festivalului studențesc […] Citește!

Ninsori și viscol la munte. Trei turiști au rămas blocați pe Transalpina

Ninsorile abundente au pus stăpânire pe zonele montane din România, iar drumarii au intervenit cu utilaje de deszăpezire. În județul […] Citește!

Schimbări importante pe calea ferată, la Aeroportul Otopeni. CFR modifică sistemele de control al vitezei

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a introdus modificări tehnice în două puncte importante ale rețelei feroviare, în zona […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete