MAKE. 19 octombrie
Donald Trump are o coroană de rege pe cap, pilotează un avion şi îşi goleşte maţele în jeturi, de acolo, în zbor, în capul concetăţenilor lui, care tocmai protestează, într-un clip video imaginat cu inteligenţă artificială, postat astăzi pe pagina sa de pe TruthSocial – reţeaua de socializare al cărei proprietar este preşedintele american.
Clipul este produs de un vlogger numit Xerias, care, în trecut, a mai realizat filmuleţe cu AI la fel de controversate. Trump a preluat acest clip şi l-a postat pe contul său personal de TruthSocial, lucru care i-a priit lui Xerias, acesta lăudându-se cu gestul pe reţelele de socializare.
Această scufundare în dezgustător şi în insolenţă a bătrânului capricios din Biroul Oval are loc în mijlocul protestelor a şapte milioane de americani din cincizeci de oraşe de pe tot cuprinsul ţării, reuniţi sub sloganul „Fără regi” (No Kings), contra guvernării voluntariste, abuzive, instituite în acest al doilea mandat al său de preşedinte al SUA.
Clipul cu diareea lui Trump funcţionează bivalent: el poate fi o ilustrare a cauzelor protestelor sau poate fi luat drept expresie a dispreţului lui Trump faţă de nimicnicia protestelor.
Clipul video poate fi urmărit aici.
Înţelesul depinde de poziţia celui care îl postează.
Dar nivelul lipsei de civilizaţie pe care îl implică acest clip nu lasă loc de îndoială – America se scufundă, iar toţi emigranţii vor fi, de acum încolo, vidanjori.
(Casa Albă a postat pe contul oficial de X o poză în care ironizează organizatorii protestelor ”No kings”)
Articol preluat din ziarul Bursa.ro
0 Comentarii