Web Analytics

articol scris joi, 26 ianuarie 2017

Niciun vinovat în cazul asistentei care a murit de varicelă

10 MihaelaCosoi

10 MihaelaCosoi

# Colegiul Medicilor Argeş se spală pe mâini în cazul ce a revoltat un întreg judeţ anul trecut # Timp de 12 ore, pacienta nu a fost consultată de niciun medic de la Boli Infecțioase # Fetița Mihaelei nu știe, nici după un an, că nu mai are mamă. Tatăl nu a putut să îi spună # Familia asistentei cere daune de 5 milioane de euro

O tânără a murit de varicelă, în urmă cu un an, după ce medicii din Piteşti au considerat, iniţial, că nu este un caz grav, iar când situaţia s-a complicat, trei spitale din Capitală nu au vrut să o primească. Asistenta medicală Mihaela Vasilica Coşoi, în vârstă de 32 de ani, din Pitești, a fost internată mai întâi la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean. Luase virusul varicelei de la fiica ei dar pentru că nu se simțea bine, s-a prezentat la spital de unde a fost trimisă acasă cu o reţetă. O zi mai târziu s-a întors, acuzând dureri și având o stare generală proastă. A fost internată, dar situația ei vizibil se agravase și, după mai multe ore de stat la Boli Infecțioase, a fost trimisă la Spitalul Judeţean Piteşti. Era târziu! Banala varicelă a ajuns să o ucidă pentru că medicii au întârziat să-i facă investigaţiile medicale amănunţite. O tragedie care a șocat județul la vremea respectivă, o tragedie peste care autoritățile în materie încearcă să aștearnă vălul uitării pentru ca vinovații să nu plătească, după cum susține soțul tinerei moarte la 32 de ani, în urma unei banale boli a copilăriei.

Director al DSP Argeș și membru în comisia de disciplină a Colegiului Medicilor, dr. Sorina Honțaru  a dat soluții favorabile medicilor incriminați

10 HontaruColegiul Medicilor Argeș, prin Comisia de Disciplină formată din doctorii Gheorghe Voican, Gabriela Oncescu și Sorina Honțaru, a avut drept misiune soluționarea plângerii formulate de către Lucian  și Antonia Maria Coșoi împotriva dr. Mirela Roxana Rusnac și Camelia Constantin, medici specialiști boli infecțioase la Spitalul de Urgență Pitești, pe care le consideră vinovate pentru decesul soției și respectiv mamei, Mihaela Vasilica Coșoi, survenit la data de 12.01.2016.
Comisia de disciplină a constatat: „Doamna Coșoi Mihaela Vasilica s-a prezentat cu fiica sa, Coșoi Antonia Maria, în decembrie 2015 la Spitalul de Urgență Pitești-boli infecțioase, unde aceasta din urmă a fost diagnosticată cu varicelă. În data de 10.01.2016, Mihaela Coșoi s-a prezentat la același spital unde a fost diagnosticată cu varicelă în erupție ziua a 3-a și i s-a prescris tratament la domiciliu, având în vedere starea sa din acel moment. În data de 12.01.2016 revine la spital cu febră, inapetență, vărsături și este convinsă de medicul de gardă să se interneze. Este preluată de medicul curant dr. Rusnac Mirela Roxana, însă, întrucât starea sa se alterează brusc în timpul zilei, este transferată la unitatea de primiri urgențe a Spitalului de Urgență Pitești…”. Aici însă, domnii din comisia de disiplină a Colegiului Medicilor omit momente importante, de fapt chiar  ore, timp în care, din ceea ce reclamă familia, medicul curant nu și-ar fi făcut datoria. Adică nu este elucidată, (nici măcar pomenită) situația de malpraxis reclamată de soțul decedatei.  Lucian Coșoi relata, imediat după tragedia care a șocat județul, tot ceea ce s-a întâmplat din data de 11 ianuarie, seara, când și-a transportat soția la spital, de urgență, și până a doua zi când aceasta a decedat. 

Deși soția sa era în stare gravă, medicii din Pitești îi spuneau lui Lucian Coșoi să îi cumpere supliment alimentar pentru gastrită și test de sarcină!!!

De la ușa spitalului, unde aștepta, pentru că nu i s-a permis să fie alături de Mihaela, bărbatul primea de la soție mesaje că trebuie să cumpere ba Bicarbolin (un supliment alimentar recomandat în gastrită), ba test de sarcină! Când Mihaela s-a plâns că îi este rău, medicul curant, respectiv dr. Rusnac, către care se îndreaptă acuzele bărbatului, a replicat că este „răsfăţată” sau  însărcinată. Însă medicii de la Spitalul Județean unde a fost trimisă, din păcate prea târziu, au descoperit că avea „inima făcută praf”. Au încercat să transfere pacienta la un spital din București însă unităţile sanitare din Capitală au refuzat, pe rând, preluarea pacientei pe motiv că avea varicelă. În cele din urmă, Institutul Matei Balş ar fi acceptat preluarea pacientei, însă starea Mihaelei Coşoi era atât de gravă încât nu a mai permis transportul în Bucureşti. În plângere se menționează că timp de 10-12 ore de la internare, pacienta nu a fost consultată de niciun medic. Și așa s-a stins din viață Miki, după cum îi spuneau prietenii și soțul, lăsând în urmă o fetiță de doar trei ani și un soț prăbușit de durere.

Concluzia Colegiului Medicilor Argeș:  „Operație reușită, pacientul mort”

10 MihaelaCosoi01„Din păcate, la ora 22.40, din cauza neglijenței doctorilor, soția mea și-a pierdut viața. Potrivit certificatului constatator al decesului nr 40/13.01.2016, cauzele decesului au fost următoarele: insuficiență cardiacă majoră, ischemie mezenterică, cardiopatie dilatativă, ciroză cardiacă, poliserozitavaricelă în remisie. Consider că soția mea a murit din cauza neglijenței și a lipsei de diligență a medicilor care nu au dispus efectuarea analizelor relevante (conform protocoalelor existente) sau au interpretat greșit rezultatul acestora”, a reclamat Lucian Coșoi. Conform răspunsului remis de Direcția de Sănătate Publică și semnat de dr. Sorina Honțaru:  abordarea cazului s-a făcut multidisciplinar, timpul de reacție a fost corespunzător, s-au făcut demersuri pentru transferul cazului însă evoluția a fost atipică și fulminantă, decompensarea producându-se brusc în ciuda tratamentului antiviral și de susținere a funcții lor vitale. Afecțiunile preexistente, descoperite la autopsie, au concurat la evoluția nefavorabilă către decesul pacientei. Și decizia Colegiului Medicilor a fost favorabilă medicilor reclamați. În urma concluziilor Colegiului Medicilor Argeș, familia a făcut însă contestație la Comisia Superioară de Medicină care a hotărât respingerea plângerii și stingerea acțiunii formulate împotriva doctorițelor Mirela Roxana Rusnac și Camelia Constantin. Motivele invocate au fost referitoare la faptul că nu s-a analizat eventuala culpă a medicilor, în mod nelegal, hotărârea a fost luată fără audierea martorilor și fără prezentarea măsurilor de cercetare a faptei, precum declarații și alte înscrisuri. Un fapt cel puțin ciudat, reclamat de familia Coșoi, prin avocat Cristina Pufu este participarea la necropsie a dr. Mirela Roxana Rusnac, medic specialist de boli infecțioase, fostul medic curant al Mihaelei Coșoi, considerat principalul vinovat de decesul acesteia. „Din analizele de sânge ale victimei, chiar și un nespecialist poate observa, rezultă că simptomatologia intoxicării tuturor organelor interne ale victimei se instalase încă de la orele dimineții, ora recoltării și dacă rezultatele ar fi fost solicitate de medic la timp, ar fi putut fi evitate consecințele nefaste. La pacientă se instalase pneumonia încă din ziua a 3-a când a fost consultată și i s-a prescris Aciclovir (n.red. un antiinfecțios); pacienta și aparținătorii nu au fost informați de dr Maria Nicolescu care nu a prevăzut, deși trebuia să prevadă complicațiile varicelei la pacientul adult și să procedeze la informarea corectă a pacientei la internarea acesteia. În cuprinsul deciziei se reține că literatura de specialitate recunoaște afectarea respiratorie între ziua a 3-a și ziua a 5-a de la debutul bolii, fiind uneori asimptomatică și potențial amenințătoare de viață. Totuși, comisia nu a apreciat că în Secția de Boli Infecțioase tocmai în acest interval, 10-12.01.2016, perioada fulminantă a bolii, nu s-a adoptat conduita medicală corectă. Am depus dosarul medical al soției mele care relevă faptul că nu avea afecțiuni preexistente. Aceasta era asistentă medicală la un cabinet stomatologic și își făcea analizele în mod periodic. Nicio analiză nu a relevat vreo afecțiune cardiacă, ficat fibrotic etc. Nu s-a făcut nicio dovadă contrară a acestei situații de către comisia de analiză… În concluzie, în conformitate cu art.115, vă solicităm ca, soluționând contestația, să analizați cauza sub toate aspectele, iar după ascultarea contestatorului și eventual administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, să pronunțați o decizie prin care să admiteți contestația și să dispuneți anularea în totalitate a deciziei pronunțate la nivel teritorial, pronunțându-vă pe fond asupra obiectului plângerii. Solicit cercetările care se impun pentru stabilirea cauzelor morții, tragerea la răspundere a persoanelor vinovate precum și acoperirea prejudiciului moral și material în valoare de 5 milioane de euro suferit de pierderea intempestivă a soției, respectiv mamei noastre”, a arătat Lucian în contestația depusă la decizia Colegiului Medicilor Argeș și în numele fiicei sale, Antonia Maria.

De ce întârzie raportul SML? Deoarece „se refac lamele histopatologice”

În speranța că, în cele din urmă, Mihaelei i se va face dreptate, familia a solicitat o expertiză medicală din partea Serviciului de Medicină Legală Argeș. Deși ar putea face lumină într-o situație în care rezultatul autopsiei efectuate de șeful secției Anatomopatologie, George Mihail Man, medic primar anatomopatolog, nu este  edificator, răspunsul SML întârzie de vreun an, fapt care duce și la întârzierea  anchetei penale a oamenilor legii. Iată ce ne-a declarat avocata Cristina Pufu:  „Noi am făcut o plângere penală, există un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești care a delegat organele de cercetare penală, respectiv poliția, să facă cercetări. Cercetările constau în audierea martorilor, ceea ce nu s-a făcut, cel puțin nu în prezența mea, pentru că  eu am făcut o cerere să fiu chemată ori de câte ori este audiat vreun martor și probabil că nu au fost audiați pentru că polițiștii mi-au spus că vor proceda la audieri în momentul în care SML va răspunde la aceste întrebări printr-un raport. Iar SML nu răspunde. Raportul de expertiza este una din probe, hotărâtoare. Expertiza ajută să se determine cui aparține culpa, răspunde la niște întrebări: care este felul morții, unde s-a greșit, cauza medicală a morții, leziuni de violență… La toate astea ar trebui să ne răspundă Serviciul de Medicină Legală”.
Ne-am interesat și la SML și iată ce ne-a spus dr. Mihaela Popescu, șeful SML Argeș: „Nu este finalizat cazul. Se refac lamele histopatologice, după ce s-au prelevat organele, întrucât autopsia nu a fost efectuată de către SML, ci de către Secția de Anatomie Patologică a Spitalului Județean, asta deoarece familia nu a sesizat organele judiciare în timp util iar decesul a survenit în spital. Aproximativ două luni va mai dura până la elaborarea unui rezultat al expertizei medico-legale. Din câte știu, familia a apelat și la un expert al INML”.

Lucian Coşoi: „De ce a participat doctoriţa Rusnac la autopsie?(…) Putea să influenţeze”

10 MihaelaCosoi02În ceea ce privește una dintre întrebările spinoase adresate șefilor din sănătatea argeșeană și anume  de ce a participat dr. Rusnac, medicul incriminat, la autopsie, dr. Mihaela Popescu spune: „Este de dorit să se întâmple așa, ca medicul curant să verifice dacă a pus un diagnostic corect și să vadă de ce a murit persoana respectivă. Noi chiar ne-am bucura dacă medicii curanți ar participa la autopsie!”. Însă, Lucian Coșoi spune cu amărăciune: „Nu interesează pe nimeni. Nu am primit nimic, niciun răspuns. Nici acum, de atâta timp, nu e gata expertiza. A trecut un an de zile! Se așteaptă să se piardă urmele. Fetița a crescut cu un an. Acum are patru ani și ceva. Mai întreabă de mama ei, seara, la culcare. Nici acum nu știe… I-am spus că e la serviciu.  Nu știu ce să îi mai spun. Mai merge așa, cât s-o putea. Oricum o să afle la școală, când s-o mai mări, dar mă tem de acel moment. Nu știu ce reacție o să aibă. Singurele răspunsuri care ni s-au dat în urma întrebărilor noastre sunt că medicii au făcut ce trebuie. E ciudat de ce s-a dus dr. Rusnac la autopsie. De ce a participat? Ce a vrut să vadă? Ce a băgat în ea? De ce s-a dus? Putea să influențeze! Toți spun că trebuia făcută plângerea în ziua în care a murit, ca să intervină Medico-Legalul. Autopsia nu s-a făcut amănunțit!”, vin din nou acuzațiile soțului Mihaelei, după un an de doliu în care și-a plâns încontinuu soția dispărută în mod nedrept din viața lui și a copilei lor.

Pentru Colegiul Medicilor şi DSP Argeş sunt mai presus interesele doctorilor decât ale pacienţilor care mor cu zile

Nu este pentru prima oară când cineva moare din cauza delăsării și nepăsării doctorilor de la Spitalul Județean. Și nu este pentru prima oară când Colegiul Medicilor Argeș îi scoate basma curată pe medicii care tratează pacienții cu sictir. Încă o familie a rămas îndoliată și cu sufletele pustiite de durere, în timp ce doctorii care și-au bătut joc de o pacientă sunt bine mersi și cu buzunarele pline. Nu ar fi deloc rău ca în acest caz să vină să îl investigheze o comisie de la Ministerul Sănătății. Și asta pentru că, din păcate, autoritățile care trebuie să își facă treaba obiectiv și imparțial, în frunte cu DSP Argeș și Colegiul Medicilor, pun mai presus interesele doctorilor decât pe cele ale pacienților care mor cu zile din cauza unui sistem sanitar dezastruos.

Distribuie!

0 Comentarii

Video. O persoană asistată medical în timpul incendiului de la Lunca Corbului

Un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, strada Narciselor a mobilizat trei autospeciale de stingere și o ambulanță […] Citește!

O femeie însărcinată a murit după ce a căzut de la etaj. Partenerul ei a sunat la 112 după aproximativ două ore

O femeie însărcinată din județul Neamț a murit la spital după ce a căzut de la etajul patru al blocului […] Citește!

Bursele sociale nu vor fi reduse în vacanță. Ministrul Educației anunță că mai mulți elevi ar putea primi sprijin

Bursele sociale acordate elevilor nu vor fi reduse la nivelul întregului an școlar, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Mihai […] Citește!

Universitatea Craiova și-a aflat adversarele din Conference League

Universitatea Craiova va continua aventura europeană în Conference League, după ce a ratat calificarea în Europa League. Oltenii au aflat […] Citește!

Comedie în centrul Câmpulungului

Rămași fără cinematografe de două decenii, câmpulungenii vor avea parte de marele ecran chiar în această seară de 28 august […] Citește!

Anunț SEdC Mioveni. Se fac angajări

Societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. scoate la concurs, în vederea angajării, un post de îngrijitor de animale în […] Citește!

Angajatele unor societăți comerciale din Mioveni au fost înșelate de un bărbat din Ilfov

În zilele de 24 și 25 august a.c. , Poliția Orașului Mioveni a fost sesizată cu privire la faptul că […] Citește!

Nicusor Dan

Nicușor Dan, despre Legea salarizării: „Nu am garanția” că va fi adoptată până la sfârșitul anului

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi seară, 27 august 2026, la Chișinău, că nu poate oferi garanții privind adoptarea noii […] Citește!

Guvernul României a prelungit starea de alertă energetică până pe 30 septembrie

Starea de alertă energetică din România a fost prelungită oficial până la 30 septembrie. Decizia adoptată de Guvern menține în […] Citește!

Frații Tate rămân în spatele gratiilor, până când instanța va lua o decizie

Frații Tate vor rămâne în spatele gratiilor în timp ce continuă procedura de extrădare în Marea Britanie. În urma audierilor […] Citește!

Nicușor Dan ar urma să desemneze un premier săptămâna viitoare

România ar putea avea un nou premier desemnat în mai puțin de o săptămână. Președintele Nicușor Dan îi va chema […] Citește!

Doi minori au furat banii unei spălătorii auto. Au fost reținuți

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!