Web Analytics

Nemţii de la Dräxlmaier spun că fac disponibilizări din cauza… Automobile Dacia

de | 26.06.2013 20:13 | Politica si Administratie

# Glumă proastă sau scuză de doi lei? Lisa Dräxlmaier Piteşti, cea mai veche fabrică din România a grupului german ce are cinci fabrici la noi, unde sunt produse cablaje pentru industria auto, va da afară 292 de angajaţi, adică 8% din personalul fabricii din Piteşti, respectiv 2% din totalul angajaţilor din România. Aceasta în condiţiile în care board-ul companiei germane susţinea, în urmă cu două săptămâni, că anul acesta va face 1.500 de angajări la fabricile sale din Codlea şi Satu Mare.

Salariile prea mari de la Mioveni sunt de vină!

Scuza nemților pentru concedierea celor aproape 300 de angajați piteșteni este una cel puțin bizară, și anume prezența Daciei în zonă, ceea ce ar face ca proprii angajați să tânjească după salarii ca ale celor de la Mioveni.

„Singurele probleme pe care Dräxlmaier le are în prezent în România sunt cele la fabrica din Piteşti, deoarece aceasta este foarte aproape de Dacia, iar în Argeş există un efect de domino – întâi au cerut o creştere salarială cei de la Dacia (pe care au şi obţinut-o, parţial – n.red.), după care şi cei de la Dräxlmaier Piteşti”, a declarat recent Karl Wallner (foto), executive board member responsabil de producţie şi logistică în cadrul gigantului german. Wallner a mai  subliniat că în România există o productivitate bună comparativ cu alte ţări, dar creşterile salariale se pot realiza acum mai încet. Anul trecut, în luna septembrie, angajaţii afiliaţi la Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Cablaje din Dräxlmaier Autopart Piteşti au intrat în grevă, cerând indexarea salariilor cu rata inflaţiei, încheierea unui contract colectiv de muncă pe un an de zile şi stabilirea normelor de muncă prin negociere cu sindicatul.

Fabrica de la Pitești aduce profituri de milioane de euro nemților

În 2012, Lisa Dräxlmaier Autopart România, firma sub care este înregistrată uzina de la Piteşti, a înregistrat o cifră de afaceri de 58 milioane de euro şi un profit net de 1,8 milioane de euro, cu 3.408 salariaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Spre comparaţie, în 2011, aceeaşi firmă a înregistrat o cifră de afaceri de 69,8 milioane de euro şi un profit net de 2,1 milioane de euro. Conducerea fabricii din Piteşti a anunţat că va oferi angajaţilor restructuraţi sprijin pentru o tranziţie rapidă şi facilă către un nou loc de muncă. La nivelul anului trecut, în total, Dräxlmaier avea 11.900 de angajaţi în România, în fabricile de la Piteşti, Timişoara, Satu Mare, Hunedoara şi Codlea, iar targetul pentru acest an este de 13.000. Pe de altă parte, Dräxlmaier a atins valoarea maximă de 17.975 de salariaţi în 2006, după care a început un amplu proces de disponibilizări, în urma cărora în 2010 au ajuns la 10.755 de angajaţi.
Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii