Miercuri, 14 decembrie, au continuat negocierile privind contractul colectiv de muncă la uzina Automobile Dacia. Administrația companiei n-a venit de această dată cu o altă ofertă, în comparație cu ziua precedentă, când propusese o creștere salarială cu 300 lei, așa că discuțiile n-au ajuns la un numitor comun. Totuși, ceva semne ar fi, în opinia liderului SAD, Viorel Ungureanu.
Citește și: Sindicatul Dacia nu acceptă o creștere salarială de 300 lei! ”Oferta administrației e meschină!”
„Deocamdată nu iese fumul alb (aluzie la celebrul fum care, prin culoarea sa albă, anunță că Biserica Catolică are un nou papă – n.a.). Există o stare de tensiune, iar salariații sunt îngrijorați având în vedere că timpul pentru negocieri a rămas puțin. Dar începem să construim. Am stabilit să ne întâlnim mai des cu cei din administrație, aproape în fiecare zi, cu excepția zilei de joi, 15 decembrie, când avem programat ceva la Federație. Prin urmare, este un semn că ei, cei din administrație, vor să negociem mai profund, mai aplicat”, ne-a declarat cu puțin timp în urmă liderul Sidicatului Automobile Dacia.
0 Comentarii