Debandada din administraţia câmpulungeană a marcat săptămâna trecută încă un episod. Iar de data aceasta în cauză a fost o hotărâre aprobată în decembrie de Consiliul Local cu privire la modificările aduse taxei de salubrizare. Atunci s-au stabilit noile tarife, actul a fost adoptat şi a intrat în vigoare, însă după numai o lună, la prima şedinţă din acest an, pe ordinea de zi a apărut iar un proiect de hotărâre de modificare a modificării. Şi asta pentru că în documentul din decembrie a fost omisă o prevedere legată de facilităţi acordate celor care deţin locuinţă în Câmpulung, dar nu o folosesc.
Nu a fost prima dată când s-a revenit asupra unei hotărâri imediat după aprobare. Acum se aşteaptă cu emoţii perioada de adoptare a bugetului pe 2019, cunoscut fiind faptul că anul trecut Fiscul a returnat bugetul Consiliului Local pentru efectuarea de corecţii. Astfel s-a efectuat prima rectificare după doar două săptămâni de la adoptare!
C.I.B.

Senatorul Mihai Coteț, raport de activitate la final de sesiune
Senatorul de Argeș, Mihai Coteț, președintele comisiei pentru afaceri europene din Senatul...
0 Comentarii