FC Argeș Pitești a bifat al cincilea succes din tot atâtea posibile în Liga Națională de Baschet Masculin și se menține în fruntea clasamentului. Trupa din Trivale a avut parte de o misiune neașteptat de dificilă împotriva nou-promovatei CSM Târgu Jiu, însă, în cele din urmă, piteștenii au obținut victoria cu scorul de 67-60 în fața propriilor suporteri.
La două zile după acest meci, Nebojša Vidić a dezvăluit faptul că elevii săi au primit trei zile libere în urma victoriei cu Târgu Jiu. Cu toate acestea, consideră că mai mulți jucători și-au luat liber cu o zi mai devreme și nu au acordat atenția cuvenită confruntării cu gorjenii.
„Lumea serioasă își face planuri. Eu i-am informat pe băieți că vor avea 3 zile libere după meciul cu Târgu Jiu, tocmai pentru a-și organiza bine timpul lor liber. Pare că mai mulți dintre ei au beneficiat de una în plus. Sau poate chiar noi, staff-ul, le-am dat șansa să creadă că acest joc va fi unul simplu.
Cu tot respectul pentru echipa din Târgu Jiu, cred că e puțin jenant să marcăm 67 de puncte în sala noastră, în special într-o atmosferă precum cea avută sâmbătă. Sper că a fost doar o subestimare a adversarului, care nu știu de unde putea veni.
Nu am arătat ca o echipă, pe lângă faptul că cifrele aruncărilor au fost foarte slabe. Nu am plimbat mingea, iar acest aspect chiar nu mă face fericit. Am ratat pase simple către oamenii liberi, lucru care mă dezamăgește”, a spus tehnicianul piteștenilor, potrivit baschet.ro
0 Comentarii