Web Analytics
scris sâmbătă, 19.10.2024

Muscelul Câmpulung a fost zdrobită pe propriul teren

Divizionara secundă Muscelul Câmpulung se afundă tot mai mult în subsolul clasamentului. Astăzi, în cadrul etapei a zecea din Liga 2, echipa pregătită de Marius Bratu a fost învinsă, acasă, de CSC Șelimbăr, cu scorul de 4-0.

Muscelul Câmpulung a fost zdrobită pe propriul teren

Gazdele n-au mișcat în front, în ciuda transferurilor perfectate în ultimele săptămâni.

Șelimbăr a deschis scorul în minutul 24, când Raul Gherman a marcat din careu, după ce balonul a șters și transversala.

Patru minute mai târziu, defensiva gazdelor a mai clacat o dată, Matko Babic înscriind din 6 metri, după ce a fructificat o centrare în fața porții.

În minutul 44, Bălănică, portarul gazdelor, a respins greșit o minge centrată în careu, iar fundașul Raul Gherman a înscris cu o lovitură de cap.

În minutul 87, Șelimbăr a stabilit scorul final: Rodri Hernando a interceptat un balon, a scăpat spre poartă și l-a învins pe Voicu, introdus la pauză în locul Bălănică, cel care a avut greșeli la două dintre cele trei goluri din prima repriză

AFC Câmpulung Muscel: Bălănică (M. Voicu, din min . 46) – Teo. Farcaș, Alima, Gîsă – Otoo, Ntamack, Bg. Vasile (cpt.), L. Stancu – Oprișan, Torje, Florică (Al. I. Popescu, din min. 46); antrenor Marius Bratu.
Citește și: Criza rezultatelor continuă la CS Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită