Web Analytics
scris vineri, 24.11.2023

Muscelean prins cu „învârteli” cu tone de lemne! Cum l-a depistat Poliția

Miercuri, 22 noiembrie, polițiștii argeșeni ai Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au verificat activitatea unui agent comercial din Berevoești, care se ocupă cu exploatarea și comercializarea materialului lemnos.

Muscelean prins cu „învârteli” cu tone de lemne! Cum l-a depistat Poliția

Citește și: Argeș. Patru dosare penale pentru furt de curent electric

Și ce credeți că a fost descoperit cu ocazia acestui control? Aflăm de la Biroul de presă al IPJ Argeș că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Albeștii de Muscel, angajat al respectivei societăți comerciale, a deținut și expediat, în perioada 20 aprilie – 18 octombrie 2023, cantitatea totală de 119,19 mc material lemnos de diferite esențe și sortimente, fără documente care să ateste proveniența legală a acestor lemne.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.

N-a fost numai asta. Poliția a aplicat și măsura complementară privind confiscarea valorică a cantității de material lemnos, estimată la 29.854,97 lei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *