Web Analytics

Muscelean amendat cu 5.000 lei pentru transport de lemne cu acte mincinoase!

de | 28.12.2022 13:53 | Actualitate, Home

Ziua și delictul silvic! Polițiștii din Domnești au depistat un bărbat de 35 de ani, din Nucșoara, care căra material lemnos cu o autoutilitară, pe raza localității Domnești, și care a prezentat, la control, documente ce atestau că transportă cantitatea de 3,7 mc lemn de esențe brad și plop.

Citește și: Laboratorul-buncăr de radioterapie de la Pitești va fi conectat la Secția de Oncologie

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la concordanța dintre cantitatea justificată cu documentele de însoțire a transportului și cea care se găsea în autoutilitară la momentul depistării, cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mașină se aflau 8,3 mc lemn esență brad, astfel că cantitatea de 5,5 mc de esență brad erau transportați fără documente legale, iar cantitatea de 2,8 mc esență plop menționată în avizul de însoțire nu se regăsea fizic în autoutilitară – conform precizărilor biroului de presă al IPJ Argeș.

Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o amendă în valoare de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010, cantitatea de 5,5 mc de material lemnos de esență brad a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Domnești, iar cantitatea de 2,8 mc de esență plop, în valoare de 910 lei, a fost confiscată valoric.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, ca urmare a faptului că nu au fost efectuate fotografii corespunzătoare din care să se distingă încărcătura din mijlocul de transport, potrivit IPJ Argeș.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *