De curând, Direcția de Comunicare de la Dacia a invitat presa din Argeș și cea națională la un tur anual de uzină. Evenimentul s-a circumscris unei tradiții, aceea ca Dacia să comunice periodic presei, și prin ea societății românești, noutățile legate de producție, de resursa umană, de poziția companiei pe piața internă și externă. Prima observație e că am fost însoțiți prin absolut toate secțiile uzinei de directorul general Nicolas Maure. Ca să folosesc un termen din sport, acesta a făcut un marcaj pe cât de discret pe atât de eficient grupului de ziariști pe care l-a invitat în casă. A vrut să se asigure că jurnaliștilor li se arată cam tot ce trebuie arătat din uzină, dar și că aceștia înțeleg exact ce se întâmplă pe Planeta Mioveni care e Dacia, asta prin comparație cu restul industriei românești. Nu-mi aduc aminte ca vreun predecesor în funcție și mă refer în special la ultimii doi, Francois Fourmont și Jerome Olive, să fi însoțit gazetarii cu atâta acribie (m-am gândit mult până să identific termenul potrivit), așa cum a făcut-o Nicolas Maure. Omul acesta n-are nimic corporatist în vestimentație, limbaj sau fizionomie, în sensul că niciun gram de trufie nu transpare din profilul său de șef. Nicolas Maure pare mai curând un Moș Ion Roată trimis de francezi la butoanele Dacia și înclin să cred că este exact ce trebuie pe platforma de la Mioveni în această perioadă.
Dar să revin la vizită și la elementele de noutate explicită pentru anul acesta. Primul lucru pe care l-am remarcat, și nasul îmi spune că a fost una dintre mizele vizitei, a fost să vedem roboții care au înlocuit munca oamenilor în aceste secții. De exemplu la presaj, o secție grea și cu o cadență draconică și deopotrivă matematică în procesul de producție. Într-un minut, doi muncitori trebuie să manipuleze câteva zeci de foi de tablă, iar asta înseamnă să introducă în fluxul de fabricație o foaie de tablă cam la trei, patru secunde. Roboții o fac deja mult mai eficient și fără riscul vreunui accident de muncă. La fel, am văzut roboți și pe banda de montaj, semn că, încet, încet, preocuparea francezilor de scădere a costurilor implică, acolo unde procesul de producție permite, înlocuirea oamenilor cu roboții. Sigur, se poate deschide un ocean de discuții pe tema unei asemenea filozofii crude în plan social. Chiar cred că vizita ziariștilor la… roboți nu a fost programată întâmplător în această perioadă. Ne despart doar două sau trei luni de renegocierea contractului colectiv de muncă și de momentul în care sirena lui Roaită de la sindicat va suna din nou, pe bună dreptate, pentru măriri salariale. Și asta pentru că salariații de pe platforma Mioveni (nu știu de ce, însă mi-i imaginez pe cei de la Dacia ca pe mii de Charlie Chaplin din filmul mut Timpuri Noi, striviți de munca infernală de pe banda de montaj) își vor cere răsplata pe măsura muncii prestate. Și am mai remarcat ceva. Un alt punct strategic pe agenda vizitei a fost o escală la una dintre cele 25 micro-cantine deschise în incinta Dacia, ele însele niște mici uzine, însă de mâncare. Așa am aflat că în aceste micro-cantine, plasate aproape în buza benzii de montaj spre a reduce timpul pauzei de prânz, se poate servi o masă caldă și mai ales gratuită de către un număr de circa 14.000 de salariați. Nu-i așa că totul vine de se leagă și că ne aflăm în fața unei strategii magistrale de comunicare? Parcă ne-am afla în fața unui test de creativitate, din acelea de la examenele de jurnalism sau regie de film: alcătuiți un text cu următoarele cuvinte – Dacia, roboți, muncitori, mâncare, 14.000 de porții, bandă de montaj. Ce iese? La Dacia, o uzină de unde mănâncă pâine circa 14.000 de argeșeni, administrația a demarat, pentru a reduce costurile de producție, un proces prin care un număr semnificativ de salariați vor fi înlocuiți pe banda de montaj cu roboți.
Îi mai arde cuiva de grevă și de mărirea salariilor?
Gabriel Grigore
0 Comentarii