Web Analytics
scris miercuri, 28.12.2016

Moş Crăciun de Muscel în două variante: Taxi Moşu şi Moşu Doru

Sărbătorile de iarnă ale câmpulungenilor au un plus de bucurie inedită: Moş Crăciun poate fi văzut pe stradă! Fie că merge la pas şi intră cu sacul în spinare într-o grădiniţă sau într-un apartament, fie că se deplasează cu maşina, Moşul nu lipseşte din peisajul însă lipsit de zăpadă, dar plin de lumină. De fapt, sunt doi Moşi, iar ambii au venit mai de departe, ambii au lucrat la Mină.

Moş Crăciun de Muscel în două variante: Taxi Moşu şi Moşu Doru

Călătoria cu Taxi Moşu e gratis pentru copii

Taxi Moşu e Mihai Pricop, un mic investitor local care îşi face prezenţa simţită încă dinainte de a fi văzut. La volanul unui Daewoo Cielo împodobit cu reni şi luminiţe, înregistrat pentru activitatea de taximetrie, Taxi Moşu apare seară de seară pe străzile Câmpulungului, împresurat de lumină şi colinde. „Mi-a venit ideea acum vreo doisprezece ani, când am plecat cu ordonanţa de la Mină (n.r.: Exploatarea Minieră Câmpulung). Prima dată am avut un Matiz, nu ştiu dacă vi-l mai amintiţi, pe care am pus nişte luminiţe. Apoi am luat Cielo şi de la an la an l-am împodobit şi mai mult. Acum port şi costum de Moş Crăciun”, povesteşte Mihai Pricop cum a ajuns să surprindă câmpulungenii. Şi nu numai pe ei! De curând a poposit la Piteşti, fiindu-i de ajutor cântăreţului Mihai Constantinescu, iar în urmă cu ceva ani s-a trezit oprit de poliţiştii uimiţi, tocmai pe la Ploieşti. Împarte bomboane şi celor mici, şi celor mari, iar călătoria cu taxiul Moşului este gratuită pentru copii.

Moşu Doru este și scriitor

A venit pe meleaguri muscelene de prin judeţul Hunedoara, tot pentru a ajunge la Exploatarea Minieră, iar de fix două decenii este cel mai solicitat Moş din Câmpulung. Ioan Pavel, mult timp jurnalist, acum implicat în editarea unei reviste, dar şi pasionat de literatură (şi-a lansat de curând primul volum de scrieri), a început să îi bucure pe copii la serbările de final de an, însă a ajuns curând să fie solicitat şi la petreceri de firme sau acasă la copiii cuminţi. Are barbă, are costum, burta nu este prea mare: dacă eşti copil chiar crezi că el e Moşul cel adevărat. „O să povestesc odată cât de frumos e să fac pe Moş Crăciun, cât de bucuroşi sunt copiii”, spune Ioan „Doru” Pavel, semn că aventurile sale cu sacul în spinare vor ajunge între coperţile unei cărţi.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...