Web Analytics
scris vineri, 12.04.2024

Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare, după ce a accidentat grav un motociclist

Magistrații din Mangalia au dat pronunțarea în dosarul în care Monica Macovei a fost trimisă în judecată, pentru vătămare corporală din culpă. Fostul ministru al Justiției a primit 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare 2 ani.

Monica Macovei, condamnată la 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare, după ce a accidentat grav un motociclist

Citește și: Cazul „Voluntarul” devenit abonat la banii Spitalului Vedea

Este vorba de accidentul din octombrie 2022, când fostul ministru al justiției a pătruns pe contrasens unde a accidentat un motociclist, care a rămas cu handicap grav. Monica Macovei a cerut judecătorilor procedura simplificată, caz în care ar avea pedeapsa redusă cu o treime.

Ea a fost condamnată la șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Instanța suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Macovei trebuie sa presteze și muncă în folosul comunității, timp de 60 zile și să urmeze un program de reintegrare socială.  Decizia de vineri, 12 aprilie 2024, a judecătorilor de la Judecătoria Mangalia nu e definitivă, sentința putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Citește și: Mașină acroșată de tren în Argeș. N-au fost victime

Judecătorii nu decid și latura civilă a acestui proces, aceasta fiind disjunsă și judecată în continuare la Judecătoria Mangalia, următorul termen fiind în luna mai. Ilie Constantin, rănit grav în accidentul produs de Monica Macovei, a prezentat la termenul anterior judecătorilor un certificat de handicap grav și cere daune în valoare de 500.000 de euro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...