Web Analytics

articol scris joi, 14 mai 2026

Modificări importante pentru permisele auto din categoria B, în Uniunea Europeană

Permisul auto categoria B din Uniunea Europeană va permite, în viitor, conducerea unor vehicule electrice de până la 4.250 de kilograme, față de limita actuală de 3.500 de kilograme.

Modificarea, destinată să faciliteze tranziția către mobilitatea electrică, vizează în special autoutilitarele și rulotele și va putea fi aplicată șoferilor cu minimum doi ani de experiență, după transpunerea noilor reguli în legislațiile naționale, arată Libertatea.ro.

Citește și: Profa de la Mioarele acuzată de fals şi fraudă informatică a fost condamnată în primă instanţă! Are de plătit sute de mii de lei

„Fără această schimbare, o parte dintre șoferi nu ar mai putea conduce versiuni electrice ale vehiculelor pe care le utilizau anterior fără permis suplimentar”, a explicat un specialist pentru publicația sârbă Blic.

Astfel, modificarea reprezintă un pas important spre adaptarea legislației la transformările pieței auto.

Pentru a beneficia de această creștere a limitei de greutate, șoferii trebuie să dețină permis categoria B de cel puțin doi ani.

În cazul rulotelor, vor fi necesare examene suplimentare sau cursuri de formare, iar numărul maxim de pasageri rămâne neschimbat: opt pasageri plus șoferul. Termen de patru ani pentru implementare Statele membre ale Uniunii Europene au la dispoziție patru ani pentru a integra această directivă în legislațiile naționale.

Modificarea, agreată în a doua jumătate a anului 2024 de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, este așteptată să aibă un impact semnificativ asupra sectorului de transporturi. Noua reglementare este menită să sprijine companiile din domeniul livrărilor, firmele care utilizează vehicule comerciale ușoare și șoferii care intenționează să achiziționeze rulote mai mari.

Citește mai mult: Modificări importante pentru permisele auto din categoria B, în Uniunea Europeană. Care este condiția obligatorie prinsă în noua legislație

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Pitești. Târg de adopții în premieră, în Piața Vasile Milea

Piteștiul devine, pentru trei zile, locul în care iubitorii de animale pot face o faptă bună și, poate, își pot […] Citește!

Scandalul cabanelor Romsilva: investiții consistente, venituri neclare și acuzații privind folosirea lor în interesul unor baroni locali

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția asupra situației financiare a mai multor cabane în care Romsilva […] Citește!

„Culori de pace” și frumusețea satului românesc, într-o nouă expoziție de pictură la Muzeul Golești

Muzeul Golești găzduiește, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026, expoziția „Culori de pace”, un eveniment artistic dedicat sensibilității, […] Citește!

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete