Lucrările care se fac pe strada Cuza Vodă din Curtea de Argeș avansează rapid. S-a ajuns până la Spital cu scoaterea bordurilor, montarea unora noi și pregătirea pentru asfaltare, iar după Cuza Vodă muncitorii vor face aceleași lucrări pe strada Râmnicu Vâlcea și apoi vor trece la strada Albești. Imediat cum strada Cuza Vodă va fi pregătită, inclusiv cu amenajarea sensul giratoriu de la intersecția străzilor Cuza Vodă, Despina Doamna și Banu Mărăcine, va fi asfaltată. La fel se va proceda și cu celelalte două.
Astfel, trei străzi importante, Cuza Vodă, Râmnicu Vâlcea și Albești, vor fi asfaltate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cuza Vodă și Albești au fost reabilitate ultima dată în 2008, dar nu în totalitate, așa cum se întâmplă acum. De asemenea, pentru fluidizarea traficului, după zona de la Vlaicu Vodă, semafoarele de pe strada Albești vor fi puse în funcțiune săptămâna viitoare.
La intersecția străzilor Albești, Valea Danului și Vasile Lupu au fost montate semafoare, informează municipalitatea din Curtea de Argeș. Sistemul de semaforizare este compus din: un automat semaforizare Intersecție, ciclic, pentru 8 semafoare independente, 6 semafoare pentru vehicule (roșu+galben+verde) cu LED-uri, 8 semafoare pentru pietoni, 4 semafoare de prim vehicul, 4 semafoare acustice pentru nevăzători. Săptămâna viitoare semafoarele vor fi funcționale.
Citește și Trafic blocat pe Drumul Expres Craiova – Pitești din cauza unui accident și a unui incendiu
0 Comentarii