Web Analytics

Moaştele Sfinţilor Calinic şi Filoteia au produs 4 miliarde lei vechi

de | 10.05.2012 18:44 | Actualitate

# Week-end plin pentru industria de făcut bani a Arhiepiscopiei. Procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfintei Muceniţe Filoteia din Curtea de Argeş au atras în acest week-end mii de credincioşi din Pitești. Aceștia s-au perindat, de vineri noaptea şi până duminică spre seară, pe scena amenajată la poalele Schitului Trivale.  Oamenii au stat la o coadă de circa un kilometru, fiind nevoiţi să aştepte sub soarele arzător de duminică şi cinci ore, până când au ajuns la racla Sfântuliţei sau la cea a Sfântului Calinic. Judecând numai după noianul de acatiste scrise de cei prezenţi, dorințele credincioșilor n-au fost deloc puține. Legendele spun că nenumărate sunt minunile săvârşite de cei doi sfinţi, însă atât Filoteia, cât şi Cuviosul Calinic s-au evidenţiat în special prin mila faţă de cei  înfometaţi sau suferinzi şi actele de mărinimie de care au dat dovadă în timpul vieţii. Reprezentanţii contemporani ai Bisericii, călugări şi măicuţe, s-au făcut şi ei remarcaţi în timpul evenimentului religios din acest week-end, dar nu prin milostenii, ci mai mult prin fervoarea cu care vindeau obiecte de cult la tarabele frumos rânduite în imediata vecinătate a raclelor.

Vinul de împărtășanie, cam scump

De la icoane, cruciuliţe, matănii, brăţări şi alte bijuterii cu foarte mare căutare la enoriaşii dornici să aibă un suvenir din timpul procesiunii, şi până la mănunchiul de busuioc vândut la preţul de un leu, dar foarte apreciat de clienţii care nutreau speranţa ca snopul să fie măcar sfinţit. Bineînţeles că afacerea lumânărilor a înregistrat şi ea un succes deosebit, întrucât fiecare credincios îşi dorea să aprindă o lumină viilor sau morţilor, în locurile special amenajate, aşa că un chioşc cu marfa aşezată la vedere, ca şi  preţurile aferente, era la îndemâna doritorilor. Mulţi sorbeau din ochi şi sticlele cu “Vin de împărtăşanie” din beciurile Arhiepiscopiei, dar puţini şi-au permis să şi le procure, probabil din cauza crizei. Aşa că tot obiectele mici, care pot servi ca amintire sau cele de strictă utilitate, precum lumânările şi busuiocul, au avut cea mai mare căutare, chiar şi la ceas de înserare când vânzătorii în straie monahale au aprins becuri deasupra tarabelor, pentru a veni, desigur, în sprijinul clienţilor. Cum aleile parcului erau presărate de cerşetori, tot credincioşii au fost cei care, la plecare, au lăsat câte un bănuţ în mâinile întinse a rugă, că doar  viaţa de apoi va fi a celor săraci şi asupriţi, aşa cum ne învaţă preoţii, la slujba de duminică. Aşa că fiecare a avut câte ceva de câştigat în urma procesiunii din acest weekend la Schitul din Trivale. Enoriaşii speranţa unor minuni, iar negustorii, teşchereaua un pic mai plină. De fapt, plină ochi din estimările făcute, în care se spune că în cutia milei, supravegheată de oamenii Arhiepiscopiei cu tot atâta străşnicie ca sfintele moaşte, s-au adunat de la miile de credincioşi cel puţin 4 miliarde lei vechi. Acum, mai rămâne doar de văzut dacă mai marii Arhiepiscopiei vor prezenta public suma exactă adunată din milostenia credincioşilor, precum şi care va fi destinaţia banilor frumoşi adunaţi cu acest prilej. Cea mai bună idee ar fi aceea ca să se respecte virtuţile principale ale celor doi sfinţi, ale căror moaşte au fost aduse la procesiune şi care, iată, au adunat puhoi de credincioşi, cu donaţii pe măsură. Milostenia a fost principala lor calitate, ba chiar au avut de pătimit pentru mărinimia lor faţă de cei necăjiţi şi suferinzi. Tocmai de aceea, şi Arhiepiscopia ar trebui să le urmeze exemplul şi să folosească sumele adunate cu spor din dărnicia oamenilor, în scopuri caritabile. Ca să se bucure şi cei doi sfinţi că, iată, exemplul le este urmat cu smerenie şi în zilele noastre. Alina CRÂNGEANU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii