Web Analytics
scris joi, 26.10.2023

Mitropolitul de Ruse şi episcopul vicar Tifon au poftit la micii de la Deduleşti

Un restaurant de la Dedulești a fost locația aleasă de două înalte fețe bisericești din Bulgaria. Este vorba de Preasfințitul Tihon, episcopul vicar patriarhal de Bulgaria, și Înaltpreasfințitul Naum, Mitropolitul de Ruse, aflaţi în drumul lor prin Argeș la începutul săptămânii. Cei doi arhierei se opresc des să mănânce la Restaurantul „Sibiceanu Imperial”, acolo unde unul dintre proprietari este preotul argeșean Constantin Ghețea, parohul de la Frătici-Vârsești, din comuna Vedea.

Mitropolitul de Ruse şi episcopul vicar Tifon au poftit la micii de la Deduleşti

Cei doi au degustat micii și s-au delectat cu pește fript și cartofi țărănești, dar au săvârșit și o litanie pentru binele celor care administrează localul și al celor ce le calcă pragul. Părintele paroh Constantin Ghețea a primit din partea musafirilor o icoană pe sticlă, cu chipul Sfântului Dumitru, ocrotitorul slavilor, care, joi, 26 octombrie, va fi sărbătorit și în România.

Citește și La Deduleşti, s-a deschis cel mai modern restaurant de grill din Argeş

Citește și Taxă în plus pentru românii cu centrale termice de apartament

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *