Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a vorbit despre situația prin care trece fotbalul românesc, după startul dezastruos din Liga Națiunilor.
După ce România a pierdut toate cele patru meciuri disputate în această acțiune, Mircea Sandu a avut o reacție dură la modul în care Răzvan Burleanu și cei din jurul lui conduc fotbalul românesc.
„Ce pot eu să mai spun? Nu se întâmplă nimic. Întrebați-l pe Cornel Dinu cu cine colabora pe vremuri la comisia tehnică, când era antrenor la naționala României. Selecționerul trebuie ajutat de comisia tehnică. Păcat pentru suporteri și pentru Gică Hagi, care știe să fie responsabil.
Nu a sărit nimeni în apărarea sa, să spună că i s-a acordat timp, ce proiect a fost pentru Liga Națiunilor. Nimeni nu a ieșit să-l susțină din Federație. Săracu', Hagi a ieșit și a spus că vrea să termine pe 1 în Liga Națiunilor, asta pentru că așa e mentalitatea lui, de învingător.
Toți consilierii de pe acolo nu fac altceva decât să trândăvească și să mănânce. Eu mă crucesc atunci când aud ce salarii sunt. Eu, când am ajuns la 4.000 de euro, eram înjurat pe toate drumurile. Mă făcea lumea hoț, bandit, criminal. Acum aud de salarii de 15-20.000 de euro. Păi voi ați venit să faceți performanță și să obțineți bani în consecință. Nu invers.
Nu am văzut niciun comentariu negativ la adresa FRF. Cu cine să discute Gică Hagi de acolo? Există o comisie tehnică formată din foști mari fotbaliști, dar pe care nu-i întreabă nimeni nimic. S-a ales praful și de juniori, de tineret. E cazul să vină altcineva.
Eu, în 1990, am luat totul de la zero. Am avut și lipsuri, au fost unele greșeli, dar mi le-am asumat. Am pus comisia tehnică să-mi facă un manual de la copiii de 8 ani și până la cei mari. Să știm totul despre ei. Trebuie să vină oameni inteligenți, care au trăit fenomenul. Au trecut 12 ani și nu s-a întâmplat nimic. Asta jucăm astăzi, fotbalul pe uliță”, a adăugat Mircea Sandu, potrivit Fanatik.ro.
Mircea Sandu s-a aflat la șefia fotbalului românesc între 1990 și 2014, perioadă în care România s-a calificat la 3 turnee europene (1996, 2000, 2008) și două mondiale (1994, 1998).




























0 Comentarii