Web Analytics

articol scris miercuri, 19 noiembrie 2025

Mircea Lucescu, despre cei care-l contestă: „Găsesc acuzații cu Securitatea și…”

Prezent în cadrul unei conferințe de presă după victoria cu San Marino, scor 7-1, selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) și-a ieșit din minți la adresa contestarilor săi.

România a încheiat cu o victorie clară o campanie dezastruosă de calificare la Mondial, în care s-a clasat pe poziția a treia într-o grupă pe care își propunea să o câștige în momentul tragerii la sorți.

La final, Mircea Lucescu a ”tunat” la adresa contestarilor săi și a transmis că nu l-ar fi covocat pe Nicușor Stanciu întrucât nu avea meciuri în picioare.

”Nu cred că echipele adverse ne-au fost net superioare. A fost vorba de teamă. Acum jucătorii au trei-patru luni de pauză. Analiza este mult mai profundă. Suntem la sfârșit de campanie, am avut și ghinion, accidentări, mai mulți jucători care au dispărut din lotul echipei naționale pentru că și-au schimbat echipa sau au fost ieșiți din formă.

Mă duc la tragerea la sorți, până în martie mai vedem. Vreau să pun capăt tuturor discuțiilor. Eu am ținut prea mult la echipa națională. Atacurile îi caracterizează pe cei care le-au făcut. Ce am făcut eu în cariera mea nu vor face ei nici în 2000 de ani!

Găsesc fel de fel de acuzații: că am vândut meciuri, că am fost cu Securitatea. Nu vor găsi nimic, pentru că nu am făcut nimic.

Cum să-l convoc pe Stanciu când nu a mai jucat de o lună? La baraj ne vom baza pe el. Și pe Drăgușin”, a spus, printre altele, Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.

Citește și: Probleme cu imnul

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DIICOT a destructurat un „supermarket al drogurilor” în București. Gruparea avea program, listă de prețuri și livrare la domiciliu

Procurorii DIICOT au descoperit în Capitală o grupare care ar fi transformat traficul de droguri într-o activitate organizată după modelul […] Citește!

După jaful de 88 de milioane de euro, Luvrul redeschide Galeria Apollo cu măsuri de securitate sporite și fără bijuterii

Galeria Apollo, una dintre cele mai spectaculoase săli ale Muzeului Luvru din Paris, și-a redeschis porțile pentru vizitatori, însă fără […] Citește!

Bani de la stat pentru elevii de nota 10. Ce sume primesc absolvenții de gimnaziu și liceu

Elevii care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională sau la examenul de Bacalaureat din 2026 ar putea primi […] Citește!

Angela Merkel vine în România pentru a-şi lansa cartea de memorii

Fostul cancelar german Angela Merkel vine în România pentru a-şi lansa volumul de memorii intituat „Libertate. Amintiri 1954 – 2021”, […] Citește!

Cristian Boureanu a scăpat de dosarul de agresiune sexuală

Dosarul în care Cristian Boureanu a fost cercetat pentru agresiune sexuală a fost clasat de procurori, după mai bine de […] Citește!

combustibil InfoMM

România, pe locul trei în Uniunea Europeană la scumpirea carburanților, potrivit datelor Eurostat

UE actualizează drepturile pasagerilor aerieni / Noile reguli ar urma să intre în vigoare din 2027

Uniunea Europeană a finalizat reforma legislației privind drepturile pasagerilor aerieni, introducând o serie de reguli noi menite să simplifice obținerea […] Citește!

FC Argeș are un nou sponsor

TBM Grup devine sponsor oficial al FC Argeș și se alătură Familiei Vulturilor. Cu o experiență de peste 20 de […] Citește!

Șoferul care a produs accidentul mortal de la Bârla a fost reținut. Tracta remorci neînmatriculate

Noi informații în cazul tragediei petrecute marți la Bârla. Un bărbat de 72 de ani, care mergea pe lângă bicicletă, […] Citește!

Argeș: Alarmant! 447 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier în numai 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, […] Citește!

Mioveni. Beton curs pe carosabil dintr-o cifă. Șoferul e căutat de poliție

Un eveniment nedorit a avut loc miercuri, 22 iulie, la Mioveni, pe strada Dealul Viilor, unde o cifă de beton […] Citește!

Piteșteanul care a încălcat ordinul de protecție a ajuns în arestul poliției

Update. A fost arestat piteșteanul reținut luni de polițiști pentru lovirea fostei iubite și încălcarea ordinului de protecție. Potrivit Inspectoratului […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Mai puţine zile de comune şi mai mult asfalt

Din ediția tipărită

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete