Web Analytics

Mircea Geoană: „Dar Dăbulenii ce spun?”

de | 25.04.2024 11:45 | Actualitate, Cultură, Home

Recent, secretarul general adjunct al NATO, dl. Mircea Geoană, s-a aflat în Argeș, la Pitești și Topoloveni, pentru a-și prezenta volumul „Bătălia pentru viitorul României”. Îmi place cuvântul „bătălie”, l-am folosit și eu pe coperta unei cărți, cred în „bătălii”. Nu am fost de acord, deși m-am numărat printre privilegiați, ca prezentarea de carte să fie cu circuit închis, pe bază de invitație exclusivă. Așa se face că am participat, cap-coadă, la prezentarea de la Pitești, dar cartea am primit-o la Topoloveni (deh, eram curios).
Se vede foarte clar că volumul e scris de dl. Mircea Geoană. Are experiența scrisului, nu e la prima carte de autor. De mulți ani, e moda ca politicienii să semneze cărți scrise de către ziariști bine plătiți, „scriitori la negru”.

De data aceasta, beneficiază de o prezentare importantă: „O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu maiestrie. Ca un om de stat experimentat şi ca lider politic interesat de destinul şi de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ” – Jens Stoltenberg, secretar general al NATO.
Un singur citat din carte, mai ales că a fost amintit în discuțiile de la Pitești și Topoloveni.
„Ce spun Dăbulenii?”. Spun multe, vrute și nevrute, dar să-i dăm cuvântul d-lui Geoană:
„În perioada în care eram parlamentar de Dolj, cineva mi-a povestit o anecdotă politică. Se zice că, atunci când avea de hotărât în chestiunile importante ale statului, regele Carol al II-lea obișnuia să-și întrebe consilierii: «Dar Dăbulenii ce spun?» Nu am verificat veridicitatea istorică a acestei anecdote (nu e nici la Cioroianu, în cărțile sale ce adună „5 minute de istorie” – n.m.), dar nu asta mi se pare cel mai important la ea, ci semnificația simbolică a mesajului pe care îl transmite anume că «politica mare» se face în acord cu nevoile și cu așteptările «omului de rând» și că un om politic are, printre multe alte datorii, și pe aceea de a ști să asculte. E un alt truism ce pare să fi căzut în uitare în politica românească de azi, cel puțin în răstimpul dintre alegeri.
Un om de stat nu își face treaba, sintagmă pe care o aud pe la noi tot mai des, ci își face datoria. Cu vorbele fostului președinte american Barack Obama, diferența dintre un politruc și un om de stat constă în aceea că un om de stat trebuie să fie un cal de povară, nu un cal de paradă”.
Aferim!

Citește și Două filme românești au fost selectate pentru Festivalul de la Cannes 2024

Citește și Simpozion la Mioveni. 35 de ani de la ridicarea la rangul de oraș

Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *