Credința este un act extrem de intim, nu ar trebui să intrăm cu bocancii în sufletul unui om, mai ales dacă ne e cunoscut, prieten. Și totuși… Pentru cei care nu știu, poetul Mircea Bârsilă este extrem de credincios. L-am însoțit, în câteva rânduri, când a intrat, cu solemnitatea sa gravă, într-o biserică și a mers și a cumpărat fix 50 de lumânări. „Pentru morți”, zice. Firește, primul gând a fost că are neamul mare. Dar, nu! Poetul Bârsilă, la „morți”, a început să facă o cruce peste fiecare lumânare în parte, spunând: „Primească Dumnezeu pentru sufletul lui Homer” (!), „Pentru sufletul lui Hesiod”. Pentru Sapho, Socrate, Platon, Aristotel, Goethe, Kant, Hegel, Eminescu, Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu etc! „Trebuie să le aprindem și lor lumânări, cineva trebuie să o facă!” Și credem că e… singurul care face un asemenea gest! Călugării și preoții aprind la sfinți, un poet – la scriitori!
În plus, poate și pentru lumânările aprinse, Mircea Bârsilă a avut un vis cu Mihai Eminescu. Merită relatat: „În urmă cu șase ani l-am visat pe Eminescu. Se făcea că păstoream un grup de copii – aflați în clasa a patra sau a cincea – pe pajiștea cu iarbă verde din fața unui restaurant… Și, la un moment dat, pe o alee (cimentată) a apărut un domn îmbrăcat într-un costum nou, cu cravată albastră și cu o geantă maronie în mâna dreaptă. Acel domn avea în jur de 28 de ani și întreaga sa ființă iradia o magică energie tinerească. După ce l-am privit cu atenție, spre a fi sigur că nu mă înșel, am strigat, entuziasmat: Eminescu!!! I-am ieșit înainte și el m-a lăsat să-l sărut pe obraji. Mergând, alături, pe alee, i-am propus, imediat, să intrăm în restaurantul aflat în apropierea acelei alei și să bem un vin. «Nu. Mă grăbesc. Trebuie să duc actele din geantă la Inspectoratul Școlar» – mi-a răspuns, fără ezitări, domnul Eminescu. «Are, aici, și vin la ulcică», am insistat eu. «Nu, nu, mă grăbesc», a zis.
Citește și Mircea Bârsilă, la aniversarea a 70 de ani, o nouă carte
Apropiindu-ne de capătul acelei alei, l-am rugat pe Mihai Eminescu să-mi povestească ultimul său vis (ultimul său vis, în intenția mea, înainte de a se stinge). Nu mi-a răspuns. A zâmbit enigmatic, îndelung. Acest vis nu-l voi uita niciodată, nici după trecerea Styxului!”
Și îl credem pe Mircea Bârsilă pe cuvânt. Cum nu suntem nici Freud, nici Jung, nici vreun cine știe ce specialist în psihanaliză, nu știm ce a vrut Eminescu să transmită prin acest vis. Că se grăbea, da, pentru a depune niște acte necesare obținerii pensiei de urmaș a Veronicăi Micle. Dar aici nu e loc de literatură, așa că îl lăsăm pe Mircea Bârsilă să-și bată capul cu acest vis deosebit!
În plus – nu-i așa? – îi putem aprinde și noi o lumânare lui Eminescu, dacă ne batem cu cărămida patriotardă în piept pe la aniversări, nu doar poetul Bârsilă, de la care am luat aminte. Ne-ar costa doar 0,75 lei…
Citește și Poetul şi traducătorul Adam Puslojić, unul dintre marii prieteni ai Piteştiului
0 Comentarii