Web Analytics

Mircea Andrei îi ameninţă pe social-democraţi cu executarea silită

de | 6.05.2016 12:26 | Actualitate

Mircea Andrei, liderul Partidului pentru Argeş şi Muscel, a declarat că are de recuperat de la PSD Argeş 10 milioane lei vechi, după ce social-democraţii au pierdut procesul în care contestau candidatura Argentinei Culcuş la Primăria Mioveni, suma respectivă reprezentând plata cheltuielilor de judecată. Candidatura Argentinei Culcuş a fost contestată de social-democraţi înainte de Paşte, pe motiv că aceasta nu ar domicilia în Mioveni, numai că magistraţii Judecătoriei Piteşti au respins contestaţia depusă de PSD Argeş, dând câştig de cauză candidatei PAM la Primăria Mioveni. Andrei mai spune că aşteaptă motivarea sentinţei şi că dacă aceasta va sosi săptămâna viitoare, o va investi pentru a le lua social-democraţilor banii din cont. „A fost un lucru tare urât. În sâmbăta Paştelui noi am fost la Tribunal şi ne-am judecat pe acea contestaţie. Au să ne dea şi 10 milioane lei pentru că Tribunalul i-a pedepsit şi i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată. Aştept motivarea sentinţei, că suma e prinsă în sentinţă şi săptămâna viitoare, dacă am sentinţa, o investesc şi le iau banii din cont. Din contul de campanie. Îi notific de acum pentru lipsa de eleganţă. Partidul pentru Argeş şi Muscel n-a făcut nicio contestaţie nimănui. Aveam ocazia, pentru că ştiu diferite situaţii”, a mai spus Mircea Andrei.

I.H.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii