Web Analytics
scris duminică, 09.05.2021

Mioveni:Astăzi este Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 9 mai 2021, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015.
Portul popular românesc se constituie unitar în spațiul carpato-danubiano-pontic și se scrie ca o coordonată importantă în tabloul general al unității culturale a românilor de pretutindeni
Costumul popular de pe tot cuprinsul ţării se caracterizează prin folosirea cu preponderenţă a culorii albe, ca fond, fiind confecţionat din in, cânepă sau bumbac şi prezentând motive caracteristice, în forme geometrice sau de inspiraţie agrară. Dintre simbolurile cusute sau ţesute pe pânză, se remarcă soarele şi stelele, Pământul şi Cerul, multe flori, un loc aparte ocupându-l simbolul crucii ornat şi stilizat în foarte multe forme, dar şi al altor simboluri religioase, precum: peştele, crucea bizantină, scara vieţii, viţa-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc.
Amintim că în 12 mai 2019, la Mioveni, în jur de 3000 de oameni au sărbătorit Ziua Națională a Portului Tradițional Românesc îmbrăcând straie populare.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...