Web Analytics

Mioveni. 30 Septembrie este ultima zi de plată, fără penalități, a taxelor și impozitelor

de | 20.09.2021 09:35 | Actualitate

La sfârşitul acestei luni, mai exact în data de 30 septembrie 2021, este termenul limită pentru plata celei de-a doua rate a impozitelor locale pentru contribuabilii din Mioveni.
Conform Codului Fiscal în vigoare la această dată, impozitul local se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Amintim că impozitele şi taxele locale din Mioveni pot fi achitate şi online. Plata se poate face utilizând cardul bancar, accesând site-ul www.ghiseul.ro, secţiunea plata fără autentificare şi selectând “Primăria oraşului Mioveni” din lista de instituţii.
Pentru plățile efectuate cu carduri prin intermediul ghișeului virtual de plăţi la adresa de internet www.ghiseul.ro – Primăria oraşului Mioveni, contribuabilii nu datorează comision.
Plata taxelor, impozitelor, precum şi a amenzilor utilizând cardul bancar prin Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP) este disponibilă 7 zile din 7.
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii