Web Analytics

articol scris sâmbătă, 02 mai 2026

Mioveni. 20 de garsoniere disponibile în Căminul C. Începe o nouă etapă de repartizare

Primăria Mioveni anunță că începe o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate de la Căminul C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile 20 de garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii.

Potrivit sursei citate, cererile și dosarele cu documentele necesare se pot depune până la 1 iunie 2026, la sediul Primăriei Mioveni – Compartimentul Registratură.

Condiții pentru repartiție

Primăria precizează că pot depune cereri familiile sau persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

*titularul cererii este major, cu vârsta de până la 45 de ani (inclusiv) la data depunerii cererii și are domiciliul pe raza orașului Mioveni de cel puțin 2 ani;

*nu deține și nu a deținut o locuință în proprietate după data de 1 ianuarie 1990 și nu a beneficiat de sprijin din partea statului pentru construirea unei locuințe;

*realizează venituri suficiente pentru plata chiriei și a cheltuielilor curente;

*venitul mediu net lunar pe membru de familie este sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie;

*nu a refuzat o repartizare anterioară;

*nu are datorii la bugetul local și nu deține o altă locuință cu chirie din fondul locativ al UAT Mioveni;

*nu a fost evacuat pentru neplata chiriei și/sau a utilităților în ultimele 3 luni.

Acte necesare la dosar:

*copii ale actelor de identitate și ale certificatelor de naștere ale tuturor membrilor familiei;

*certificat de căsătorie sau hotărâre de divorț, după caz;

*declarație notarială pe propria răspundere privind: lipsa unei locuințe în proprietate; veniturile realizate; numărul de persoane aflate în întreținere;

*copie a contractului de închiriere, dacă este cazul;

*certificat medical pentru persoane cu handicap sau invaliditate gradul I/II, dacă este cazul;

*adeverințe de venit (salariu, pensie, șomaj etc.) pentru ultimele 12 luni;

*copii ale actelor de studii ale solicitantului;

*adeverință fiscală pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani;

*adeverință de rol agricol pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani;

*anchetă socială efectuată de Direcția de Asistență Socială – Primăria Orașului Mioveni;

*memoriu privind situația locativă și familială actuală;

*certificat de atestare fiscală privind taxele locale, eliberat de Primăria Orașului Mioveni;

*act de proprietate sau contract de închiriere pentru adresa din actul de identitate (copie).

Informații suplimentare pot fi obținute de la Compartimentul Fond Locativ din cadrul Primăriei Orașului Mioveni.

Citește și: Trei zile de sărbătoare la Mioveni, în zona de picnic Făget

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dani Coman, după ce Argeşul a răpus liderul: „Suntem pe drumul cel bun”

După victoria spectaculoasă obținută de FC Argeș în fața lui Dinamo, scor 2-1, am stat de vorbă cu Dani Coman, […] Citește!

Ultima oră! Curtea de Apel București a dat câștig de cauză firmei Star Trading și lui Victor Marinescu în procesul cu SJU Pitești. Unitatea medicală e bună de plată

Joi, 12 noiembrie, Curtea de Apel Bucrești a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare a Spitalului Județean de Urgență Pitești […] Citește!

Sorin Grindeanu promite că nu cresc taxele anul viitor: Vreau să transmit oamenilor de afaceri că va exista predictibilitate

Liderul PSD Sorin Grindeanu a afirmat miercuri în emisiune la Antena3-CNN că regretă că n-a făcut moțiunea de cenzură mai […] Citește!

RCA s-ar putea dubla în 2027 pentru unele vehicule

Unele polițe RCA ar putea ajunge în 2027 la un preț dublu față de începutul anului 2026, avertizează reprezentanții transportatorilor. […] Citește!

Călin Popescu Tăriceanu cere majorarea taxei auto: O să avem toate ligheanele pe șosele

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier, cere majorarea taxei auto. Acesta spune că fără o taxă auto care să fie cât […] Citește!

Adrian Mazilescu, noul șef interimar al Prefecturii Argeș: „Sunt emoționat”

În vidul de putere de la Prefectura Argeș, creat prin demisia subprefectului Dragoș Predescu, un singur om a rămas să […] Citește!

Deputatul Tudor Ionescu participă la Geneva la Conferința Parlamentară Globală despre Drepturile Omului

Tudor Ionescu, deputat de Argeș sin partea Partidului S.O.S. România, participă la Geneva la o reuniune importantă a statelor suverane: […] Citește!

Subprefectul Dragoș Predescu a demisionat. „Somez public PSD Argeș să își desemneze prefectul”

Liberalul Dragoș Predescu și-a dat demiisia din funcția de subprefect al județului Argeș, la scurt timp de când rămăsese la […] Citește!

O stradă din Pitești, luată la reparat

Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!

Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!

Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale

Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!

SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori

Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete