În data de 8 martie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 11 de percheziţii domiciliare în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de furt.
Acţiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2017 – până în prezent, cei în cauză ar fi sustras bunuri din locuințe situate pe raza de competență a Poliției Orașului Costești.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 10.000 de lei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe unelte electrice și aparate electrocasnice, bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni.
Doi minori, de 17 ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Foto arhivă Google
0 Comentarii