Web Analytics
scris sâmbătă, 16.03.2024

Minor în vârstă de 17 ani agresat într-un club din Pitești

În noaptea de 15 spre 16 martie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost solicitați prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată în incinta unui club din Pitești.

Minor în vârstă de 17 ani agresat într-un club din Pitești

Din verificările efectuate a rezultat că un minor de 17 ani a fost agresat, acesta solicitând asistență medicală.

Citește și Copiii din Corul Meloritm au vizitat și au cântat la Mănăstirea Argeșului

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 193 din Codul Penal.

Până la acest moment, persoana vătămată nu a formulat plângere prealabilă.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.

„În acest context amintim că polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au acționat anterior la localurile din zona centrală, cu activitate specifică tip bar-club de noapte, aplicând trei sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991R, administratorilor societăților în cauză, ca urmare a tulburării ordinii și liniștii publice prin muzică la volum ridicat.

La localurile de alimentație verificate de polițiști, au fost prelucrate prevederile art. 2, pct. 22 din Legea 61/1991R. – interzicerea servirii cu băuturi alcoolice a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate sau a minorilor, precum și prevederile art. 2, pct. 25 din Legea 61/1991R. – tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect”, se arată în comunicatul IPJ Argeș

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită