Sâmbată 4 martie, ministrul Culturii a venit în Argeş pentru a confirma din nou că ministerul pe care îl conduce doreşte să cumpere Vila Florica de la Ştefăneşti, „un loc extrem de important pentru istoria României”. Asta după ce Ionuţ Vulpescu a anunţat în urmă cu trei zile că Ministerul Culturii doreşte să îşi exercite dreptul de preemţiune privind Vila Florica.
Iar în acest sens, ministrul Ionuţ Vulpescu a organizat o conferinţă de presă chiar la Vila Florica, împreună cu Şerban Valeca, ministrul Cercetării şi cu Dan Manu, preşedintele CJ Argeş. După cum a spus ministrul Ionuţ Vulpescu, „în Argeş este începutul modernizării României. Avem obligaţia faţă de istorie să menţinem Vila Florica în circuitul public. Vila Florica este un loc extrem de important pentru istoria României. Dorim ca banii să fie daţi 100% de către Ministerul Culturii.”
Negocierile cu moştenitorii nu au început încă. Însă, după cum a spus Nicolae Brânzea, unul dintre moştenitori, preţul tranzacţiei va fi undeva în jurul sumei de 1,6-1,7 milioane euro.

Senatul a adoptat tacit o lege care prevede pedepse progresive pentru consumatorii de droguri
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care vizează reducerea consumului de...
0 Comentarii