Web Analytics

Ministrul Afacerilor Interne: Toți cei care vor fi găsiți vinovați de tragedia care s-a produs la Spitalul Județean din Piatra-Neamț vor fi trași la răspundere

de | 15.11.2020 13:44 | Actualitate

COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 559 din 15 noiembrie 2020

     Încă din seara zilei de 14 noiembrie, conform dispozițiilor Ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, o echipă mixtă, formată din specialiști în investigații criminale de la nivelul Inspectoratului General al Poliței Române, dar și specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a deplasat în Municipiul Piatra-Neamț pentru a cerceta cauzele care au dus la producerea incendiului.

Verificările de la fața locului  vin în susținerea activității Parchetului General care gestionează ancheta penală.

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a convocat, la ora 13.00, o nouă ședință operativă la sediul MAI, la care vor participa  Secretarul de stat Bogdan Despescu împreună cu Inspectorul general al Poliției Române și conducerea Institutului Național de Criminalistică pentru evaluarea situației existente până la această oră și stabilirea de noi măsuri operative, astfel încât cei care vor fi găsiți vinovați de tragedia care s-a produs la Spitalul Județean din Piatra-Neamț să fie trași la răspundere în cel mai scurt timp.

La ora 14.00, Ministrul Afacerilor Interne se va deplasa la sediul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani, unde va participa la videoconferința cu reprezentanții DSP, IGSU din teritoriu, cât și cu demnitarii de la nivel central responsabili pe situații de urgență și sănătate, activitate ce va fi coordonată de Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii