Ministerul Justiţiei anunța în decembrie 2024 constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privitoare la infracţiuni de ură, acte de violenţă, interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, urmând să fie analizate posibile lacune ale cadrului legislativ în domeniu şi avansat un prim set de propuneri până la finalul lunii ianuarie 2025.
Citește și: Comisia Europeană a aprobat înregistrarea denumirii „Jidvei”, recunoscând astfel calitățile distinctive ale acesteia
Potrivit unui comunicat de presă, grupul de lucru este format din specialişti ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspectoratului General al Poliţiei Române.
„În contextul actual, în care observăm o polarizare fără precedent şi remarcăm o creştere alarmantă a cazurilor ce au la bază instigarea la ură, discriminarea, atitudinile antisemite sau actele de violenţă, Ministerul Justiţiei asigură toţi cetăţenii că este permanent şi direct implicat în gestionarea unor astfel de situaţii, răspunzând nevoilor şi aşteptărilor stringente ale societăţii. Miercuri, 18 decembrie 2024, Ministerul Justiţiei a organizat prima şedinţă a grupului de lucru interinstituţional format (…) în scopul analizării legislaţiei privitoare la infracţiuni de ură, acte de violenţă ori ameninţări comise în spaţiul public, interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum şi interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”, se arată în comunicat.
0 Comentarii