Exclusă din toate perceptele morale şi religioase, minciuna descalifică. Pe cel care o rosteşte, pe cel care o poartă. La toate vârstele, în toate situaţiile, în toate timpurile. Mincinosul este socotit un om lipsit de demnitate. Un om de nimic. E suficient să minţi o singură dată ca să nu mai fi crezut multă vreme. O ştiu şi copiii. Primul lucru care se învaţă într-o familie onestă este să nu minţi. Prima întrebare care se pune la spovedania copiilor este dacă spun minciuni. Poate şi ultima înainte de cea de pe urmă împărtăşanie.
Pe de altă parte, din obligaţia faţă de cutumă, din respect, la gândul cât de gravă este acuzaţia, nu poţi spune: minţi, mamă, minţi tată, minţi bunico, minţiţi domnule profesor… Nu se aruncă cu asemenea vorbe, mai grele decât pietrele, asupra niciunui om într-o lume civilizată.
Asta nu înseamnă că nu au existat mincinoşi în toate timpurile. „Minciuna stă cu regele la masă” zicea Alexandru Vlahuţă. Poveste veche şi străveche de pe când se născuse minciuna şi se inventase regalitatea. Şi se întâmpla şi altor şefi de stat şi guvernatori şi ambasadori şi oricăror demnitari. Dar din spusele poetului înţelegem că ei erau cei minţiţi, alţii mincinoşii. Creduli şi duşi în eroare, ajungeau uneori, de multe ori, să asculte numai ceea ce le convenea să audă, să prefere minciuna în locul adevărului.
Dar niciodată demnitarii nu şi-au pierdut demnitatea atât de mult ca în zilele noastre. „Minţiţi, doamnă”, i se spune în faţă unei femei, care nu este o oarecare. Parlamentară, profesoară universitară, rector al celei mai mari universităţi din România, lider politic, a făcut parte şi din guvern. O excelenţă! „Excelenţa voastră” era numit Titu Maiorescu chiar când nu se mai afla la putere. Şi multor altora, numai pentru că au fost miniştri, ambasadori sau altceva… Iar cel care nu se jenează să-i spună acelei doamne că minte nu este nici el un om al străzii, nici un boschetar, nici un aurolac, nici scăpat din ospiciu sau din puşcărie. Dar cine? Ce? Ei, bine, chiar un ministru în funcţie. Şi încă chiar în fruntea Ministerului Educaţiei. Iar doamna cu pricina, care, aşa cum am văzut, nu este nici măturătoare de trotuare, nici precupeaţă în piaţă, întoarce replica într-un mod la fel de deplorabil: „Dumneavoastră minţiţi, domnule ministru!”. Excelent exemplu pentru elevi, studenţi şi educatori…
Şi nu este un exemplu rar. Nu odată auzim persoane din elita actuală că minte preşedintele ţării, şeful guvernului, miniştri, lideri politici cu sens dus-întors.
Un lider politic de provincie îi acuză pe Arhiepiscopul din Curtea de Argeş că minte. Înalta faţă bisericească susţine că minte liderul politic…
Ce să mai crezi? Pe cine să mai crezi în ţara asta?
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii