Web Analytics
scris duminică, 08.10.2023

Mii de persoane s-au așezat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Aproximativ 9.000 de persoane stau, sâmbătă, la un rând de câţiva kilometri aşteptând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a fost scoasă în sâmbătă dimineaţă pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, relatează Agerpres.

Mii de persoane s-au așezat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Citește și: Părintele Ioan Danci de pe Transfăgărășan printre argeșenii din Israel: „A sosit vremea să vă rugați dumneavoastră pentru românii care sunt în pelerinaj în Țara Sfântă, să se întoarcă cu bine acasă!”


Potrivit organizatorilor, în primele zece ore ale pelerinajului, pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în care se află racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, s-au închinat peste 17.000 de pelerini, timpul de aşteptare fiind de circa 6 ore. Sunt însă şi pelerini care au aşteptat mai bine de 20 ore, ei venind încă din cursul dimineţii de vineri cu intenţia de a fi printre primii credincioşi care să se închine la raclele sfinţilor.

Citește și: Transfăgărașanul nu se mai închide obligatoriu la sfârșitul lui octombrie


În perioada 7-15 octombrie la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi sunt aşteptaţi să vină aproximativ 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate. În preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul se transformă în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *